Oamenii legii au descoperit în compartimentul de marfă, în 19 colete, nu mai puțin de 1.427 de bucăți flacoane parfumuri, toate înregistrate cu diferite mărci. Mai concret, 312 parfumuri „Jean Paul Gaultier”, 319 parfumuri „Emporio Armani Diamonds”, 200 parfumuri „Christian Dior”, 296 parfumuri „Chanel Chance”, 200 parfumuri „Paco Rabane” şi 100 „Chanel Allure”. „După modul de inscripţionare, lipsa sigiliilor specifice produselor de marcă şi din cauza faptului că nu au fost prezentate documente de provenienţă şi nici certificat de autenticitate, există indicii temeinice că produsele respective sunt contrafăcute, motiv pentru care acestea au fost reţinute, urmând a fi trimise spre expertiză”, spun poliţiştii de frontieră. Coletele au fost încărcate din Bucureşti şi urmau să ajungă în Anglia, însă toate parfumurile au fost reţinute până la finalizarea cercetărilor.
Sute de parfumuri contrafacute gasite la vama
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră au mai dat o lovitură contrabandiștilor de parfumuri: au confiscat peste 1.400 de sticluțe. Potrivit informațiilor venite dinspre Poliția de Frontieră, Ion Sorin I., de 20 de ani, din județul Argeș, a fost oprit la control în timp ce conducea o autoutilitară Mercedes Sprinter înmatriculată în Anglia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea au dat de pământ cu Dinamo, la ultima reprezentație din acest an în Superliga.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
2
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!