ARAD. Corneliu Berari, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică, îi cere deputatului Dorel Căprar să ia atitudine faţă de lipsirea cetăţenilor din colegiul său de servicii poştale elementare şi să vină cu soluţii „dacă este în stare”. Printre alte localităţi, spune Berari, cea în care s-a născut el, respectiv Petriş, este un exemplu cât se poate de revoltător. „În urma deciziilor aberante luate în ultima vreme, poşta mai vine o singură dată pe lună, într-o singură zi, când se plătesc pensiile şi se aduce corespondenţă restantă de 30 de zile. Pentru a primi corespondenţa şi pensia, oamenii trebuie să se deplaseze de acasă şi să stea ore în şir la coadă, fie că-i vreme bună, ploaie, frig sau zăpadă.Dacă nu stai până la capăt, nu mai primeşti ceea ce-i al tău, pensia pentru care ai muncit ani şi ani de zile sau corespondenţa trimisă pe adresa ta. Situaţia e foarte gravă mai ales pentru persoanele în vârstă, care nu se pot deplasa şi care nu pot rezista la corvoada statului la coadă ore în şir. În plus, în condiţiile în care facturile ajung toate într-o singură zi pe lună, iar dacă nu ai aflat în timp util că vine poşta sau nu poţi să stai toată ziua la coadă, există riscul cât se poate de real să fii deconectat de la telefon sau de la alte servicii, din cauza neplăţii involuntare a facturilor lunare. Pe lângă aceste inconveniente, locuitorii din Petriş pierd automat posibilitatea de a se abona la ziare şi reviste. Ce rost ar mai avea un abonament dacă presa vine odată pe lună ?”, arată Corneliu Berari. Care punctează : ceea ce se întâmplă cu Poşta Română reprezintă un atentat la statul român. Şi, ca adaos : în timp ce acest tablou halucinant se regăseşte în multe localităţi rurale din judeţ şi de pe cuprinsul României, şeful Poştei Române ridică lunar un salariu de 10.000 Euro!
Tablou halucinant, la Petris
În timp ce şeful Poştei Române are 10.000 de euro salar, oamenii din Petriş aşteaptă 30 de zile să vină poşta !
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!