NĂDLAC. S-a urcat într-un autocar care circula pe ruta România-Italia, crezând că va ajunge fără probleme la destinaţie. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac i-au năruit fetei speranţele în momentul în care au descoperit că actul de identitate prezentat de minoră la control este fals. „În data de 12 iulie, orele 03,30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar care circula pe relaţia România – Italia, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care au fost demarate cercetări. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că persoana este F.A.G., în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în municipiul Târgovişte. Minora a declarat că neavând acceptul notarial al părinţilor pentru această deplasare a apelat la o persoană din Târgovişte plătindu-i acesteia suma de 100 euro pentru o carte de identitate românească”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Adolescenta este cercetată pentru infracţiunile de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Tanara de 17 ani pe mana politistilor de frontiera de la Nadlac
O adolescentă de 17 ani, din Târgovişte, a încercat să ajungă ilegal în Italia pentru că nu avea acceptul notarial al părinţilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!