Dacă am avut măcar cea mai vagă speranţă că interimarul Ţolea se va comporta mai bine decît Ioţcu, speranţa mi-a fost spulberată total. Pe scurt, un redactor al unui ziar local a încercat să convingă forurile competente să monteze la UPU uşi cu fotocelulă, în loc de uşi cu două canaturi, cu siguranţe, pentru a căror deschidere erau necesare minute bune, cu pacientul pe targă. O propunere de bun simţ şi conformă cu logica. Preşedintele interimar al CJA, Adrian Ţolea, a declarat că, desigur, va fi necesară montarea unei uşi cu fotocelulă, însă mai întâi trebuie definitivate lucrările conform proiectului! Mi-e imposibil să cred că proiectantul, dacă s-ar discuta cu el, nu ar fi de acord să facă o modificare, astfel încât să se monteze uşa „bună” acum, nu să se spargă, după aceea, pereţii gata finisaţi. Chiar dacă este un proiect pe fonduri europene, se poate face un addendum şi nu este nicio problemă. Dar, de ce s-ar „complica” Ţolea să urmeze sfatul şefului său suprem, Klaus Iohannis, referitor la lucrul bine făcut, când merge şi aşa, adică prin risipirea banului public? E ca în Păcală, care a cărat o uşă în spate, pentru că i-a spus cineva să tragă uşa după el, numai că acum vorbim despre Tândală, care a refuzat!”spune Mircea Purcaru.
Tândală, în locul lui Păcală, la CJA
Reactualizat la:
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, se declară uluit de modul în care înţelege înlocuitorul lui Ioţcu, Adrian Ţolea, să se pună- după cum a declarat- în slujba cetăţenilor. „Am rămas uluit după ce am citit în presă două articole referitoare la o situaţie absolut ridicolă înregistrată la UPU, aflată sub oblăduirea Consiliului Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic nu au reușit să treacă de formația de ligă secundă maghiară.
Local
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
România
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
UT Arad
Toate cele patru echipe de juniori, trei în Liga Elitelor și una în Liga de Tineret s-au calificat în play-off.
ARADON Sport local
Alexandru Moldoveanu a făcut un pas în spate, din motive de serviciu şi ... arbitraj.
Local
Primăria Orașului Lipova a lansat procedura de achiziție a serviciilor de execuție a lucrărilor de reabilitare pentru cinci clădiri din oraș.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!