Tamara Henry, producător de film și personalitate TV, a purtat la cel mai important eveniment de la Hollywood, Premiile Oscar, o rochie semnată de arădeanca Mona Felba.
Tamara Henry este logodnica regizorului de film documentar Steven Barber, cel care, impresionat de creaţiile Ramonei, i-a propus să îi ducă rochiile în America. Povestea ei de succes a început în Praga, unde s-a întâlnit, întâmplător, cu regizorul Steve Barber. „Mi-a spus că aş avea succes la Hollywood şi mi-a cerut să-i trimit câteva rochii create de mine. Anul trecut, la Oscar, Tamara Henry a purtat tot o rochie de-a mea, apoi, la alte evenimente importante, tot creaţii semnate de mine. În acest an, la decernarea premiilor Oscar, a ales din nou o rochie de-a mea”, spune Mona Felba.
Ca o curiozitate, rochia de anul acesta a fost făcută în mare grabă, în doar cinci zile, pentru că Mona Felba nu a ştiut că data Oscarurilor e cu două săptămâni mai devreme ca anul trecut. Este vorba despre o rochie de mătase naturală albastră, material adus din Italia, presărată cu pietre semipreţioase, fiecare fixată manual.
Faptul că un designer arădean ajunge pentru a doua oară la cea mai importantă ceremonie de decernare a premiilor în cinematografie, trebuie să fie un motiv de mândrie pentru oraşul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!