Din data de 15 iulie autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor mai avea ce să caute prin Nădlac. „Din data de 15 iulie toate vehiculele mai grele de 7,5 tone vor fi obligate să iasă prin ţară pe la punctul de trecere a frontierei de pe autostradă. Nu vor mai avea ce să caute la frontiera de pe DN 7 din Nădlac”, ne-au spus reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Singurele vehicule grele care se exclud de la această regulă sunt acelea care transportă animale vii sau plante, care se supun unor controale speciale care pot fi realizate numai la punctul de trecere a frontierei din oraşul Nădlac.
TIR-urile, interzise prin Nădlac din 15 iulie
Odată cu inaugurarea noului punct de frontieră de pe autostrada Nădlac-Csanadpalota, autorităţile anunţă modificarea totală a traficului în zonă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!