Minorii au fost identificați joi de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Vlaicu, iar acum sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. “În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în noaptea de 23 spre 24 septembrie, cei trei adolescenţi de 14, 15 şi 17 ani, din judeţele Hunedoara şi Timiş, ar fi pătruns prin efracţie într-un magazin de pe raza cartierului Aurel Vlaicu, de unde ar fi sustras, un telefon mobil, o cameră video, o pereche de pantofi sport, ţigări şi suma de 500 de lei. De asemenea, în urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 30 septembrie spre 1octombrie, cei în cauză ar fi pătruns prin acelaşi mod în alte trei societăţi de pe raza aceluiaşi cartier de unde ar fi sustras două laptop-uri, o maşină de tuns, o chitară, un hard extern şi instrumente pentru tatuaj, bunurile sustrase fiind recuperate de poliţişti”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei minori.
Trei copii de 14,15 și 17 ani, suspectați că au spart patru firme din Vlaicu
Trei copii de 14,15 și 17 ani, suspectați că au spart patru firme din Vlaicu
Cei trei copii au furat bunuri în valoare de peste 11.000 de lei din patru societăţi amplasate în cartierul Aurel Vlaicu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!