Primul spectacol este programat marți seara, de la ora 19,00, când în sala Studio actorii Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek și Ioan Peter Pit (semnatarul piesei și al regiei) vor prezenta spectacolul CEI MARI, CEI MICI, în spațiile interioare construite după schițele Anameriei Șerban. O poveste pur românească, destine parcă desprinse din viața oricărui vecin sau chiar a noastră, un spectacol inspirat din viața de zi cu zi, ce poartă inconfundabila amprentă a lui Ioan Peter Pit.
Joi, 2 octombrie, tot de la ora 19,00, și tot în sala Studio, actorii Magyari Etelka și Bogdan Costea ne vor (re)aduce în fața ochilor și, mai ales, a sufletelor, răvășitoarea poveste din VIAȚA CA UN JOC UȘOR după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß, în regia Alexandrei Gandi – Ossau. Dacă ar trebui găsit un cuvânt care să definească acest spectacol, poate că acesta ar fi Emoția. Emoția stârnită de atât de frumoasa pledoarie pentru viață și pentru susținerea reciprocă și încrederea unul în celălalt.
Sâmbătă seara, sala mare îi va aparține, de la ora 19,00, REVIZORULUI, adică spectacolului realizat de Laurian Oniga pe textul lui N. V. Gogol. Un spectacol – oglindă a societății, indiferent de spațiul temporal în care ea se află, a caracterelor, a viciilor. Dar și un spectacol al actorilor, al unei echipe ce cucerește prin talent și dăruire, al acelor actori care știu să se completeze și să se sprijine reciproc în scenă, fără a-și pierede nicio fărâmă din farmecul personal.
Cei interesați să își achiziționeze din timp bilete la toate aceste spectacole trebuie să știe că intrând pe platforma de ticketing biletmaster.ro (secțiunea Teatru – Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad) pot rezerva și cumpăra online bilete, iar la plata cu cardul nu se percepe niciun comision.
Trei spectacole, in aceasta saptamana, la teatru
ARAD. „Cei mari, cei mici”, „Revizorul” și „Viața ca un joc ușor” sunt spectacolele care se joacă în această săptămână la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!