Arad. Noiembrie, ultimul vals pentru Cetate. Ar fi frumos să fie așa. Și așa ar fi, dacă ne-am lua după declarațiile de luni, făcute în cadrul unei conferințe de presă, de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta a spus că în noiembrie cel mai probabil, va avea loc elaborarea hotărârii de Guvern prin care transferul Cetății Aradului către administrația publică va fi bătut în cuie. În viziunea edilului, totul este posibil ca urmare a întâlnirii pe care a avut-o săptămâna trecută cu ministrul Apărării Naționale.
Atunci s-a stabilit că săptămâna viitoare o delegație a ministerului va fi prezentă la Arad pentru a analiza datele cuprinse în studiul de fezabilitate elaborat la comanda Municipalității pe tema reabilitării unității militare din Gai, obiectiv dat la schimb pentru Cetate. Atunci, specialiștii ministerului, spune Falcă, se vor uita peste sumele cuprinse la reabilitarea unității, peste cele de la modernizare, dar şi peste cele de la realizarea de construcţii noi, fapt acceptat acum de primar, se vede, în urma negocierilor purtate.
Condiţii vechi, dar noi
Falcă a insistat încă o dată pe faptul că Aradul şi-a îndeplinit oricum două din condiţiile impuse în vechea hotărâre de Guvern – poligonul şi spaţiile pentru militari – şi că în act se vorbea doar de reabilitarea unităţii militare din Gai, dar, mai spune, „avem un număr nou de construcţii propuse, care sunt necesare pentru Armată, pentru funcţionarea noilor structuri militare”. Reamintim cititorilor că tocmai aceste noi lucrări impuse, care au dublat preţul transferului Cetăţii, de la 7 milioane de euro, estimarea Primăriei, la 14 milioane, calculul Armatei, au declanşat un nou scandal pe tema acestui obiectiv şi au blocat pentru a n-şpea oară transferul mult râvnitei Cetăţi. Acum, se vorbeşte de alte sume, mai decente, aşa că negocierile s-ar putea să meargă mai departe. Până unde, vom vedea.
Pentru banii europenilor
Revenind la vizita de săptămâna viitoare a oficialilor din Armată, edilul a catalogat-o drept „o întâlnire în care se vor regla lucrurile fine, pentru că deja, per ansamblu, ne-am înţeles. Ministrul a fost de partea noastră pentru că noi oferim armatei un sprijin, pentru a se muta din Cetate, pentru că deja dânşii au o hotărâre de CSAT privind obligaţia de a se muta de acolo. În plus, ministrul a susţinut faptul că Aradul nu trebuie să piardă oportunitatea de a atrage fonduri europene pentru Cetate”, a declarat Gheorghe Falcă.
Edilul a punctat faptul că s-a discutat şi căzut de acord şi asupra unui punct foarte important pentru Municipalitate: faptul că hotărârea de Guvern va oferi Primăriei dreptul de a organiza pe tema Cetăţii şi concursul de idei, iar mai apoi dreptul de a elabora PUZ-ul şi proiectul tehnic pentru reabilitarea obiectivului, pentru a nu se pierde timp. „Dacă avem studiile, deja putem aplica pentru fonduri europene”, spune Falcă.
Clădiri cu două etaje
Revenind la construcţiile noi, pe care Primăria va trebui să le execute în Gai, şi care au reprezentat mărul discordiei în trecut, pentru că Municipalitatea refuza aceste noi lucrări, necuprinse decât în anexele hotărârii din trecut, acestea sunt în număr de zece şi vizează clădiri în unele cazuri chiar şi de două etaje. Preţul, însă, este cel care va conta, acum ca şi atunci.
CITESTE SI:
Inapoi la negocierile pe Cetate
Citiți principiile noastre de moderare aici!