ARAD. Destinul unui tânăr arădean, de doar 19 ani, a luat o turnură cruntă într-o fracțiune de secundă. A fost curentat de arcul electric, din cauza unei decizii proaste: a urcat pe vagonul unui tren staţionat în Gara Aradul Nou. A suferit arsuri foarte grave, pe 50% din suprafața corpului și multiple traumatisme, între care și la coloană, în urma căzăturii de pe vagonul trenului. Acum el se zbate pentru viață pe patul spitalului.
Părinții lui, care l-au crescut, l-au îngrijit și i-au dat o educație bună sunt pur și simplu înmărmuriți și devastați de durere. Mai are o șansă la viață, însă pentru asta are nevoie de ajutorul cunoscuților lui, al colegilor și cadrelor didactice care l-au îndrumat, dar mai ales are nevoie de generozitatea arădenilor care pot să doneze orice sumă de bani pentru ca el să poată pleca la tratament într-o clinică specializată pentru arși, în afara țării.
La Psihologie în Timișoara
David Mihiț s-a născut în data de 16 martie 2000. Este absolvent al Colegiului Național „Vasile Goldiș” – promoția 2019. A fost admis la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Secunda fatidică i-a dat viața peste cap
În seara zilei de joi, 5 septembrie 2019, se plimba împreună cu un prieten cu bicicletele în zona Stației CFR din Aradul Nou, unde i-a venit nefericita idee de a se urca pe un vagon de tren. Ca urmare a nesăbuinței lui, a fost curentat prin arc electric și aruncat de pe tren. În urma acestui accident, are arsuri grave pe mai mult de 50% din suprafața corpului, iar căzătura i-a cauzat politraumatisme (cranio-cerebral, plămân, coastă ruptă, leziuni la coloană). Actualmente este internat în stare critică la Casa Austria din Timișoara, pe Secția de Chirurgie Plastică.
Apropiații tânărului spun că „David este un băiat liniștit, crescut într-o familie modestă. Încă de la 16 ani a ales să lucreze pe perioada vacanței de vară pentru a vedea ce cale să aleagă pentru studii. A fost un elev silitor care a nu a ieșit din cuvântul părinților”.
Campanie pentru David
După ce am aflat de drama acestei familii arădene de oameni simpli, oameni muncitori, am decis să mediatizăm demersul părinților de a iniția o campanie de strângere de fonduri pentru ca tânărul să poată beneficia de tratament de specialitate la o clinică din străinătate.
„Pentru a reuși să îl salvăm, David are nevoie de un tratament care se poate realiza în străinătate unde va putea beneficia de cele mai bune condiții și asistență medicală.
Dacă doriți să ne sprijiniți financiar, o puteți face prin donație în unul din conturile:
Titular cont: Daniela Mihiț
RON: RO93INGB0000999904360939
EUR: RO56INGB0000999909525012
Le mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi în această grea încercare”.
Trimite articolul
Xselectia naturala isi spune cuvantul. pana prin anii 50 din cei decedati aproape de jumatate erau copii pana in 2 ani. atunci selectia naturala isi facea treaba si supravietuiau doar cei puternici care transmiteau material genetic bun. acum, datorita medicinei, supravietuiesc mult mai multi dar materialul genetic e diluat. aici selectia naturala si-a spus cuvantul. ati spus ca a fost educat de familie. se pare ca nu e asa. o persoana educata stie ca nu e voie sa te urci pe tren. imi pare rau pt copil dar si-a facut-o cu mana lui
Ce prost ești !! Sper ca nu ai copi !
cine e devina??? Nu el cumva si toate maimutele ca el care vor doar sa se dea mari pe Facebook ??? Din partea mea toti acestia sa cada la datorie ca sint niste cretini !! Cica ii trebuie acuma bani sa se insanatoseasca …Ma face sa rid !! Ia trebuit sa faca asta ? Sa ii dea cel cu coarne care la pus !
Buna ziua,
Rog autorul sa treaca si numele beneficiarului conturilor descrise pentru a putea face plata prin OP.
La c è suma se ajunge cu tratamentul?
Copilul a greșit poate nu știa .ai vrea de cate ori greșești în viața să plătești la fel sau sa fie copilul tau .nu mai judecății atîta caci toți greșim de aia e poporul asta așa că noi nu incercam sa facem nimic dar de critici suntem buni.insanatosire grabnica și putere parintilor
In treaba compasiune pentru tinar și pentru familia sa,însă cu toții știm ca acțiunea lui a fost de o stupizenie fără margini.Deie Domnul sa supraviețuiască .
vai si amar!
daca nu avem parcuri destinate tinerilor si locuri de joaca,
uite ce idei vin din lipsa de ocupatie
Deci nu stiu ce au in cap tinerii astia , multe nu cred . Dar eu la 19 ani aveam cu totul alta mentalitate si ocupatii dar in fine asta e democratia in care traim
sa dea Domnul sa se faca bine poate dupa se trezeste la realitate
NU INTELEG DE CE NU SE FACE APEL LA PARLAMENTARI SI DEMNITARI CACI EI AU SALARII MARI SI AU DE UNDE DE EX. APEL LA PRESEDINTELE ROMANIEI PRIMMINISTRU MINISTRII PRMARI PATRIARHUL ROMANIEI, BOR , BISERICA CATOLICA SI ALTE CULTE SI SECTE.ETC ETC.
SI APOI DE CE MINISTERUL SANATATII NU FACE NIMIC PT A AJUTA UN COPIL ? DE CE TREBUIE SA SE FACA COLECTA DE LA CETATENI? HA?
PS
BINE CA SUNT BANI PT CONECERTE IN AER LIBER PRIN TOATE LOCALITATILE DIN ROMANIA. DA!
In Romania sunt sute de scoli fara avize sanitare si in care ” buda” e in fundul curtii cu riscul de a cadea copiii in latrinele din scanduri. In primavara asta s-a spus la TV ca a cazut si a murit o fetita mica intr-o astfel de latrina Faceti cumva colecta si pt asa ceva ca poate ministerul invatamantului nu are bani… Asta asa ca fapt divers. In rest ii dorim sanatate si acestui copil
Puteti da va rog si numele titularului de cont?
Multumesc anticipat
Multi dintre cei care comentati negativ pe aici habar nu au ce este acela un arc electric, si ca atare cum s-au intamplat de fapt lucrurile in cazul de. Aveti probabil impresia ca doar punand mana pe ceva sau atingand ceva ce se afla sub tensiune electrica, va duce la electrocutare. Ei bine nu asa stau lucrurile in cazul tensiunilor inalte, si probabil acest lucru nu l-a constientizat nici tanarul respectiv.
imi pate fff räu pentrul acest adolestent .dacä era un copil de 8-10 ani er a<m deacord sä donez dar dacä la virsta de19 ani nu gindeste ce face .deci el nu mai stia ce sä facä cu timpul lui lieber si acum a vrut sä se dea in spestacol pe marele fff boc.acum pärinti vor ajutor finantiar.sint copii mai mici mai nevoiasi dar cu mai multä minte decit acest adolescent care nu mai stia de bine ce sä mai facä.
Vagonul nu are stâlp. Arcul electric se formează și dacă nu este inscrptie pe stâlp. Vagoanele se scot de sub tensiune când se garează. Și locomotivele. La cele Diesel nu se electrocutează nimeni,dar sub liniile de tensiune din gara de poate forma și deasupra lor arc electric. Cate greșeli ați făcut și ați avut norocul sa scăpați? Cate faceți zilnic in trafic? El nu a avut norocul vostru.
Toți am greșit,toți ne-am pus viața în pericol sau pe a altora. Va revărsați răutatea,proasta creștere,lipsa de compasiune și toate frustrările pe un necăjit care a greșit și care suporta consecințele din spatele unui ecran,anonimi,fara asumarea identității. Rușine să vă fie.
Și eu sunt de acord ca a greșit și ca a fost un gest necugetat, dar de aici pana la comentariile pe care le-am citit pe aici e distanta mare. Se pare ca multi se cred intangibili, super-înțelepți sau doar sunt proști! Cum poți sa scrii asemenea comentarii?
Stimati cititori , problema se pune in modul urmator : parintii va cer ajutorul dumneavoastra apeleaza la comunitate , la aradeni, e o situatie critica la limita si au nevoie de acest sprijin financiar pentru a putea sa il salveze pe copilul lor.Deci cine vrea sa ajute e binevenit sa depuna in conturille mentionate , orice suma e necesara.In ceea ce priveste comentariile aiurea mai bine va abtineti , de vorbe suntem satui … Domnul vicepresedinte a CJA bilcea ar putea face o donatie pentru acest tanar (puterea exemplului e binevenita) chiar si cionca ar putea face o donatie.
R.i.p.,parca tot mai multi prosti se nasc,in ultimii 30 de ani.
Sa fie clar : pana comentariile lipsite de empatie, facute cu rautate in fata suferintei – indiferent de cauza acesteia, din spatele monitoarelor, in anonimat nu vor disparea in mod natural impreuna cu like-urile lor, pe care presuspunc a le fac oameni de aceeasi parere nu se va schimba nimic in bine in tara asta. Mentalitatea, modul de abordare, modul de gandire, rautatea ( ce prost a fost! bine ca a patit-o ca se distra!) ne-au adus si ne vor tine in mizerie si probleme. Bunatatea, empatia, dragostea de oameni, lipsa rautatii duc la evolutia societatii si la bunastare.Suntem foarte departe….. .
Pe Facebook,unde aveți profil, nu scrieți la fel… Cine sunteți să judecați… Să te faci bine David!
ar putea sa faca cineva o campanie pentru David pe o platforma de tipul Gofundme? atunci at putea sa doneze si romanii din strainatate mai usor, ca mine de exemplu.
SELECTIE NATURALA
Asta e un derbedeu drogangiu “baiat cuminte crescut in familie modesta” pe naiba. Intrebati inainte sa dati cu banul ca prostii.
Articol scris contentios, care relateaza doar o parte a adevarului pentru a starni mila/induiosare/indignare etc.
Baiatu` e major raspunde pentru faptele sale, daca e prost e prost.
PS: MU1E POLI