ARAD. Pe stadionul „Francisc Neuman” nu se mai fac antrenamente, dar au loc acte de huliganism. Astăzi, la ora 15.40, Alin Marcu s-a enervat așa de rău încât s-a dus la vestiare și – văzând că nu mai este lăsat să intre – a spart geamul de la ușa vestiarului arbitrilor. Nervii i-au cedat total, după cum se vede, însă de aici și până la așa ceva este o cale destul de lungă. Ca un huligan, Marcu a distrus ce nu-i aparține, pentru simplul motiv că nu este plătit de Marțian. Și nici măcar nu s-a răzbunat pe UTA, ci pe oraș, care întreține acest stadion, din banii contribuabililor. Oare, unde s-a crezut acest Marcu, de a procedat ca un huligan?
Ca-n în evul mediu
Directorul executiv al UTA-ei, Dorin Micșa a chemat Poliția, care a luat declarații jucătorului și magazionerului. Alin Marcu s-a angajat să schimbe geamul, în maximum două zile, pentru a scăpa de un dosar penal.
„Nu suntem în evul mediul, dar el a procedat ca acolo. Toți suntem supărați la UTA, nu numai Marcu. Dar, dacă nu și-a luat banii, să se adreseze instanțelor sportive, căci în civil a dat clubul în judecată. Este un huligan. Este sub contract cu UTA, iar mâine îi voi face referat pentru a fi amendat” – ne-a declarat Micșa.
CITESTE SI:
UTA risca iarasi neprogramarea
Citiți principiile noastre de moderare aici!