ARAD. Astfel, vor interveni modificări la trenurile cu destinaţii internaţionale, din noul Plan de Mers 2012/2013, emiterea biletelor se va face începând cu 20 noiembrie 2012. De altfel, pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), care circulă între 7 şi 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipaţie în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile. Totodată trenurile Regio sau trenuri Regio care circulă combinat InterRegio, între 7 şi 31 decembrie, cumpărarea biletelor se va realiza numai în ziua plecării trenului, reducerile de anticipaţie anulându-se.
Cumpărarea biletelor la trenuri cu plecare în data de 8 decembrie, se poate face numai de la casele de bilete ale staţiilor sau agenţiilor de voiaj CFR, sistemul de vânzare online şi automatele, neeliberând bilete pentru această zi. Mai multe informaţii se pot obţine la numărul de telefon 021/9521 sau pe site-ul www.cfrcalatori.ro
Temperaturile, piedica in calea trenurilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!