Nefericitul incident a avut loc luni, 14 martie, pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Fortuna, înainte de trecerea la nivel cu calea ferată, pe o trecere de pietoni amplasată în apropierea unei staţii peco. Panoul publicitar – cu dimensiunea de aproximativ 2,5 metri – era ancorat în doi suporţi de beton, însă aceştia au cedat din cauza vântului puternic, iar panoul a căzut peste femeie. Aceasta a fost rănită în zona capului şi a picioarelor – femeia alegându-se cu glezna fracturată.
„A trecut o bătrână pe verde la semafor, a bătut un vânt mai tare când a pus piciorul pe trotuar şi imediat a venit pancarta şi a lovit-o în partea dreaptă. Femeia a căzut jos şi gata. La cap a fost lovită şi la picior”, a povestit o femeie care a asistat la evenimentul nefericit.
O ambulanţă a transportat-o pe victima de 67 de ani la spital pentru îngrijiri medicale. „A fost adusă o pacientă în stare conştientă, cu un traumatism cranio-cerebral acut închis cu pierdere de cunoştinţă. Este şi cu fractură deschisă de maleolă stângă. Starea pacientei este stabilă”, a declarat Florica Pop, doctor în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad. În ceea ce-i priveşte pe responsabili, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad efectuează deja cercetări sub aspectul săvârşirii de vătămare corporală din culpă şi urmează să identifice societatea comercială responsabilă de amplasarea panoului publicitar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!