Acum, însă, trebuie adoptată o hotărâre care să desemneze un vicepreşedinte care să preia atribuţiile de preşedinte. Lupta dintre Ţolea şi Romulus Guţu, celălalt vicepreşedinte al CJA, s-a încheiat încă dinainte de a începe. Guţu a declarat pentru www.aradon.ro faptul că nu va candida împotriva lui Ţolea. „Adrian Ţolea are mai multă experienţă şi nu voi candida împotriva lui pentru preluarea atribuţiilor de preşedinte”, a spus Guţu. Ca atare, şedinţa CJA de sâmbătă dimineaţa pare că va fi o simplă formalitate, urmând ca Ţolea să preia atribuţiile de preşedinte.
În altă ordine de idei, PNL se gândeşte departe tare. Într-o şedinţă a partidului, s-a stabilit că pentru funcţia de vicepreşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad va candida Simona Iorgovan, fostul preşedinte al organizaţiei de femei a vechiului PNL. Însă strategia va putea fi pusă în aplicare de abia peste şase luni de zile. Potrivit legii administraţiei, dacă preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean nu îşi poate exercita funcţia timp de şase luni, se organizează alegeri pentru ocuparea funcţiei de unul dintre consilieri, funcţia fiind una interimară. Peneliştii îl văd deja pe Ţolea ca fiind viitorul preşedinte, aşa că pregătesc un nou vicepreşedinte interimar. Însă până atunci mai este multă vreme.
Un singur nume pentru şefia CJA
Reactualizat la:
După suspendarea lui Nicolae Ioţcu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, vicepreşedintele Adrian Ţolea i-a preluat prerogativele în baza unei decizii adoptată încă din luna martie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
23
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!