Șoc în comunitatea locală din Sântana. Un tânăr de 18 ani din oraș și-a pus capăt zilelor întinzându-se pe calea ferată și… așteptând să fie călcat de tren. Nenorocirea s-a întâmplat vineri după-masă, în jurul orei 16.00. Mecanicul de locomotivă l-a văzut în ultimul moment pe tânărul întins pe linii și nu a mai putut face nimic pentru a evita tragedia.
„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani din Arad, în calitate de mecanic de tren, a condus garnitura Regio 3115 pe relația Timișoara – Arad – Oradea iar la kilometrul CF 25+75, pe raza localității Sântana, a accidentat mortal o persoană de sex masculin care era întinsă pe șine. Continuăm cercetările în vederea identificării victimei și stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad.
Potrivit informațiilor obținute de Jurnal arădean/ Aradon de la fața locului, persoana accidentată mortal este un tânăr de 18 ani din orașul Sântana. Se pare că el suferea de depresie după ce s-a despărțit de prietena sa. Din păcate, nu a reușit să iasă din această stare și a decis să își încheie socotelile cu viața înainte cu două zile de încheierea anului 2017. Gestul său extrem i-a șocat familia și prietenii, umplându-le sufletele de durere.
[related-post post_id=”1960067″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!