Gruparea a fost recent condamnată definitiv de Curtea de Apel Timişoara. Cel mai probabil, Monica A. nu se afla în ţară la data pronunţării sentinţei definitive, fiind dată în urmărire generală. În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat-o pe femeie în timp ce încerca să intre în ţară. „La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Romania, Monica A. în vârstă de 39 de ani din judeţul Arad. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că Monica A., figurează ca fiind căutată pentru arestare şi predare sau extrădare, alertă emisă de România, în data de 8 mai 2015, deoarece a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat având ca obiect înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave şi de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 4 luni. Persoana în cauză a fost predată unei echipe de poliţişti din cadrul IPJ Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat agentul şef de poliţie Adelina Limban, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Unul dintre membrii grupării „maşinilor de lux”, condamnat la închisoare, căutat de autorităţi
Căutată de autorităţi şi depistată în timp ce intenţioan să intre în România. Este vorba despre Monica A., condamnată la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul „maşinilor de lux” instrumentat de DIICOT Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică dimineață, polițiștii au fost sesizați că cineva a incendiat intenționat o mașină, la Chisindia. Făptașul a fost prins și reținut.
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
1
România
Firmă de contabilitate din Oradea, atacată cibernetic. Hackerii au cerut o recompensă de mii de euro
La data de 12 decembrie, o firmă de contabilitate din Oradea a fost victima unui atac cibernetic major.
Citiți principiile noastre de moderare aici!