Arădeanul stârneşte admiraţie atunci când intră pe teren la partidele echipei de juniori Stella Azzurra Roma, alături de care a cucerit titlul naţional Under 15 al Italiei. De la ultimul meci jucat sezonul trecut, în luna iulie, tânărul jucător din Arad a crescut 4 centimetri, ajungând la 2,30m! L-a depăşit astfel pe celebrul baschetbalist chinez Yao Ming (2,29m), vedeta ultimelor sezoane din NBA, fiind la un singur centimetru de alţi doi baschetbalişti cunoscuţi, sudanezul Manute Bol (2.31m) şi românul Ghiţă Mureşan (2.31m), asigurându-şi astfel un loc printre cei mai mari, în sensul larg al cuvântului.
Specialiştii din „Cizmă” preconizează că în 2016, Robert va depăşi 2,35 metri, el fiind selecţionat în baza de date a cluburilor puternice din Euroligă, gen Real Madrid sau FC Barcelona.
Reamintim că tatăl său, Zsiga Bobroczkyi (2,17 m), a fost baschetbalist la Elba Timișoara și West Petrom Arad.
Cel mai înalt român cunoscut vreodată a fost Gogea Mitu, înălţimea sa de 2,42 metri făcându-l celebru în toată Europa interbelică, fiind supranumit „Goliat din România”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!