ARAD. Problemele cu urna mobilă care nu a ajuns în primul tur de scrutin la Spitalul Judeţean Arad pot fi date uitării. De această dată unitatea medicală a luat toate măsurile pentru ca toţi pacienţii netransportabili care sunt internaţi aici să poată să voteze. Potrivit datelor Biroului Electoral Judeţean, Spitalul Judeţean Arad a solicitat deplasarea urnei mobile pentru 506 pacienţi care vor să voteze. Cei 506 pacienţi sunt internaţi la toate secţiile unităţii medicale, atât la clădirea centrală de pe Calea Victoriei, cât şi la fostul Spital Municipal şi la secţiile aflate prin oraş. În plus, alţi 32 de bolnavi, 7 dintre ei internaţi la Secţia Îngrijiri Paliative Ghioroc şi 25 internaţi la secţia TBC Gurahonţ, au solicitat prezenţa urnei mobile. Se pare că, de această dată, toţi bolnavii internaţi în spitale vor avea posibilitatea exprimării votului.
Şi la Penitenciar
După cum ne-am obişnuit la primul tur al alegerilor prezidenţiale care s-a desfăşurat în 2 noiembrie, o altă instituţie care depune sute de cereri pentru urna mobilă este Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad. 884 de deţinuţi care, prin sentinţa de condamnare au încă dreptul să voteze, au solicitat deplasarea urnei mobile. De această dată, aproape 200 de deţinuţi în plus vor să voteze faţă de primul tur, când au cerut urna mobilă 690 de deţinuţi. Reprezentanţi ai şase secţii de votare vor merge cu urna mobilă către penitenciar pentru ca votul să se desfăşoare cât mai repede, pentru ca activitatea puşcăriei să nu fie afectată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!