Gyula. Înainte de revenirea acasă, UTA a disputat, pe unul din terenurile complexului din Gyula, un ultim joc de verificare. Trupa antrenată de Adrian Falub a zburdat pe teren, cel puțin o repriză, când pe teren s-au aflat titularii.
Scorul a fost deschis după doar trei minute, atunci când Neagu a centrat din lovitură liberă, iar Apostu, din fața careului mic, a trimis mingea în plasă: 1-0. Zece minute mai târziu, Popescu a centrat de pe dreapta, iar Neagu, din cădere, a pus latul și a trimis mingea în plasă: 2-0. Pe final de repriză, Neagu a mai trimis o dată mingea în careu, iar Apostu a majorat diferența, cu un șut sec: 3-0. În tot acest timp, jucătorii de la Elore Bekescsaba nu au mișcat „în front”, arădenii evoluând cu o dezinvoltură neașteptată.
La pauză, Adrian Falub a făcut câteva schimbări, ceea ce s-a și văzut, elevii săi nemaireușind să evolueze la același nivel. Și așa, însă, au mai marcat o dată, prin Sălajan. Maghiar puteau reduce din handicap, dar ex-utistul Leucuța (la Elore mai evoluează și Calvin, dar a fost indisponibil pentru acest meci) a greșit de puțin ținta. Partida s-a terminat cu 4-0, dar și așa Adrian Falub a avut câteva nemulțumiri, legate de evoluțiile lui Zaluschi și Lazea, care au fost certați chiar în timpul meciului.
La meci a asistat întrega conducere a clubului UTA, divergențele dintre Marțian și Catanzariti părând de domeniul trecutului.
Boșneag și Feussi, da!
Imediat după meci, delegația UTA-ei s-a întrunit la hotel „Aqua” din Gyula, acolo unde s-au pus la punct ultimele detalii cu privire la contractele lui Boșneag și Feussi. Cei doi și-au dat acceptul să joace pentru UTA, până la vară, următorul pas fiind acela al legitimării lor. Catanzariti l-a lămurit și pe Ola să semneze, la Arad, iar acum se așteaptă alte „lovituri”. Este vorba de Mardare, care ar putea reveni luni la echipă, Laso, care ajunge luni seară în Arad, dar și doi jucători italieni, care au cochetat cu Lazio, plus un fost coleg cu Ola, la echipa Daugava Daugavpils, care ajung săptămâna viitoare în orașul nostru.
La meciul de la Gyula, UTA – Elore, a asistat și fostul tehnician al „alb-roșilor”, Silviu Iorgulescu.
Adrian Falub i-a trimis în teren pe următorii: Boșneag – Feussi, Champi, Faye, Diarra – MOnac, Lazea, Popescu, Zaluschi, Neagu – Apostu. Au mai jucat: Horvath – Oltean, Bianchi, Ardelean, Marcu, Farcaș, Sălăjan, Elvis, Gornic.
CITESTE SI:
Suporterii ar putea alege „UTA BD”
Citiți principiile noastre de moderare aici!