Tehnicianul a fost atât de nervos la pauză (pe bună dreptate) încât a spus că putea schimba oricare dintre cei zece jucători de câmp, iar noi am adăuga şi faptul că vreo câţiva meritau să primească şi câteva palme, să se trezească. Noroc că gazdele s-au mulţumit cu puţin, au făcut pasul înapoi şi arădenii au reuşit o remiză în extremis, una neaşteptată după cursul jocului.
Toată echipa, la pământ
S-a văzut faptul că fundaşii centrali nu au jucat niciun meci împreună, Gligor şi Filaret fiind cei mai slabi de pe teren. Polgar parcă era la patinaj, Burlă (foto) nu se regăsea (noroc cu golul din prelungiri), mijlocul nu exista, iar în atac nu ajungeau mingi, C. Rus şi Curtuiuş fiind, oricum, ca inexistenţi. E clar, glonţul le-a trecut pe lângă ureche elevilor lui Nagy, care – sperăm noi – au învăţat multe după întâmplarea de la Tărlungeni.
Apropo de Burlă. Se spune că Mircea Rednic a fost special la Tărlungeni să-l vadă pe fundaşul UTA-ei. Oare, antrenorul Stelei, Mirel Rădoi, prezent la tribuna a II-a, tot pe Burlă a vrut să-l vadă?
Alt meci important
Peste toate, însă, contează un singur lucru. UTA a terminat pe primul loc, e campioană de toamnă, cum se spune. Dar, returul începe foarte rapid şi – duminică, la 13.30 – arădenii dau piept cu Gaz Metan, care a urcat până pe locul 2. Va fi un adevărat derby al etapei, iar utiştii au de ce să le fie frică de acest meci. Anca Trip, Manea, Strătilă şi Szekely sunt accidentaţi vor lipsi de la Mediaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!