BAIA MARE. Au avut meciul în mâna, dar au reuşit să-l piardă. UTA a dat impresia că poate să-şi adjudece victoria în meciul de sâmbătă, de la Baia Mare, dar a sfârşit prin a pleca învinsă din „Dealul Florilor”.
Meciul a început furtunos şi după doar 120 de secunde a fost 1-0 pentru „alb-roşii”: Laso a executat un corner de pe stânga, iar Silvăşan a marcat din careul mic.
Maramureşenii păreau la podea, dar UTA nu a profitat, a lăsat-o mai moale, iar adversarii au reuşit să echilibreze jocul. Mai mult decât atât, Feussi a scăpat doar cu un cartonaş galben, după ce a faultat în postură de ultim apărător (arbitrul a considerat că infracţiunea s-a desfăşurat în lateral, nu era o poziţie iminentă de gol), pentru ca apoi jucătorul camerunez să mai facă un fault, de galben, dar Teodora Albon nu l-a eliminat, spre supărarea baimărenilor, care au protestat vehement.
Până la pauză, Pop şi Achim puteau egala, dar imprecizia la finalizare a făcut ca arădenii să intre la cabine în avantaj.
Repriza secundă a fost un adevărat coşmar pentru UTA. Mai întâi, Amadio a gafat incredibil, la un şut al lui Olteanu, de la 35 de metri şi mingea s-a scurs în poartă: 1-1 (min. 63). La 12 minute distanţă, Silvăşan este faultat în careu şi se dictează penalty: Gligor şutează de la punctul cu var, în bară, mingea îi revine, dar trage, uluitor, în portar. Pentru ca tacâmul să fie complet, în min. 79, Calvin face henţ în careu, după o alunecare şi se dă penalty pentru Baia Mare: execută şi înscrie Tănasă, pentru 2-1.
Până la final, nu s-a mai întâmplat mare lucru, UTA nefiind în stare să revină în joc, fiind dărâmată psihic după desfăşurarea ostilităţilor.
Baia Mare – UTA 2-1 (0-1)
Stadion „Dealul Florilor”, teren acceptabil, timp friguros, spectatori 750. Au marcat: Olteanu – min. 63, Tănasă – penalty, min. 79, respectiv Silvăşan – min. 2.
FC Baia Mare: Olaru – Oltean, Hodor, Faye, Duruş – Achim, Negrea (min. 77 – Chivoiu), Krausz (min. 58 – Istrofor), V. Pop – Tănasă, Gego (min. 82 – Deac). UTA: Amadio – Matei, Gligor, Ene – Feussi (min. 68 – Calvin), Mărginean (min. 80 – Marcelinho), Lazea, G. Neagu – Bucur (min. 67 – Bârză), Laso – Silvăşan. Au arbitrat: T. Albon (Cluj) – la centru, C. Danşa (Oradea) şi I. Timar (Marghita) – asistenţi.
Liga II, etapa 13
Rezultate: FC Argeş – Corona Braşov 1-2 (gazdele au depus o contestaţie), FCM Tg. Mureş – Unirea Alba Iulia 2-0, FC Maramureş Baia Mare – FC UTA 2-1, Luceafărul Oradea – Damila Măciuca 1-1, CSM Rm. Vâlcea – FC Olt 0-0, Poli Timişoara, FC Bihor şi CS Mioveni – au stat.
Clasament
1.Corona Braşov 11 7 3 1 21-11 24
2.Poli Timişoara 10 5 5 0 18-8 20
3.Tg. Mureş 10 5 2 3 14-10 17
4.Damila Măciuca 9 5 2 2 13-10 17
5.FC UTA 11 4 4 3 13-8 16
6.CS Mioveni 11 3 5 3 13-12 14
7.FC Bihor 10 3 4 3 13-14 13
8.Luceafărul 10 3 3 4 10-13 12
9.FC Argeş 10 3 2 5 13-12 11
10.Alba Iulia 12 3 2 7 12-22 11
11.Baia Mare 10 2 3 5 9-15 9
12.FC Olt 9 1 4 4 7-11 7
13.Rm Vâlcea 9 2 1 6 8-18 7
Etapa viitoare: FC Olt – FC Argeş, Damila Măciuca – Rm Vâlcea, Corona Braşov – Tg Mureş, Poli Timişoara – Baia Mare, UTA – FC Bihor, Mioveni, Alba Iulia şi Luceafărul – stau.
Atletico, punctaj maxim, UTA, doar o remiza
Citiți principiile noastre de moderare aici!