ARAD. Conform spuselor lui Mihai Calimente, la nivel european există un program referitor la regularizarea tuturor râurilor care, ca şi afluenţi ai Dunării, au legătură cu Tisa. Programul prevede transformarea acestor râuri- printre care şi Mureşul- în căi navigabile, proiectele fiind încadrate, în funcţie de importanţă, într-un anumit grad. Proiectul privind Mureşul, spune Calimente, ar fi de gradul VI, în condiţiile în care începând cu gradul IV toate costurile sunt suportate din bani europeni.
Proiect gratis
Calimente susţine că un specilist de la Căpitănia Portului Timişoara, pe nume Bărboi, s-a oferit să predea proiectul, gratuit. A şi avut deja loc o primă întâlnire a lui Calimente şi Bărboi cu ministrul Lucia Varga, iar aceasta a spus că va demara de urgenţă demersurile la nivel guvernamental. În prima fază, o sinteză a proiectului va fi supusă analizei şi aprobării unei comisii interguvernamentale. Calimente spune că acest proiect există demult dar, în mod inexplicabil, a fost ignorat de către toate administraţiile. „Conform proiectului, Arad, Alba iulia şi Deva ar urma să devină porturi. În ce ne priveşte, am putea demara din zona Lipovei şi, concomitent cu lucrările de regularizare, să amenajăm portul Arad. Evident, va trebui să existe o colaborare strânsă cu administraţia municipiului şi Consiliul Judeţean”, spune Calimente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!