În 2012, afirmă Aslău, pe baza unor date de la Registrul Comerţului, au fost înregistrate în Arad 2.699 de firme, 2012 au fost radiate, iar 487 au intrat în insolvenţă sau faliment. „În acest ritm, dacă primarul nu va încerca să impulsioneze investitorii, prin facilităţi fiscale, în scurt timp Aradul va fi în faţă la închiderea firmelor. Probabil că vom sta cu mâna întinsă să ne salveze regiunea. Cu taxele colectate de la 200 de firme nu creşte prea mult bugetul ”, a declarat Aslău. Tot în tonuri negre vede viitorul şi secretarul general al PC Arad, Mihai Butuşină, care, la conferinţa de presă, a acuzat actuala guvernare de blocarea pieţei de maşini, prin stabilirea unor cuantumuri aberante ale aşa zisului timbru de mediu. „Oamenii nu mai pot să-şi vândă maşinile, aşa că acestea vor rămâne în circulaţie până când le vor duce direct la Remat. Dacă nu se remediază rapid eroarea, rezultatele vor fi catastrofale ”, a declarat Butuşină.
Vad viitorul in negru
Reactualizat la:
ARAD. Preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău, susţine că are informaţii certe că două mari firme vor pleca din Arad spre Republica Moldova, unde li s-au oferit facilităţi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
2
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!