Opt dintre ei sunt la DIICOT Arad în acest moment, unde sunt audiaţi. Procurorii îi vor prezenta Tribunalului Arad cu mandat de arestare preventivă.
Bicicletele furate de „Fozi&comp” valorează 620.316,97 euro! Un prejudiciu imens adus unei singure firme (din Belgia), de unde gruparea infracţională a sustras 371 de biciclete. Bicicletele furate, cele care au luat drumul României (căci o parte au fost valorificate în străinătate), au ajuns până în vamă cu un TIR. Aici, bicicletele transportate au fost indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră pentru că nu existau acte pentru marfă, demarându-se cercetările în acest caz.
Vineri dimineaţa, procurorii DIICOT Arad împreună cu poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad au efectuat mai multe percheziţii pe raza judeţului Arad. Percheziţii au avut loc şi în judeţele Alba, Botoşani şi Suceava, în aceeaşi speţă. La audieri au fost aduşi opt suspecţi.
Potrivit DIICOT Arad „în cauză există suspiciunea că la începutul lunii martie 2015 numiţii F.Ş., S.O.S., T.P., M.V.E., T.M.A. şi B.B.P., au iniţiat/constituit un grup infracţional organizat la care au aderat/sprijinit numiţii B.M.L., M.C., Ş.V., R.G. şi B.I., având ca obiect comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, iar în noaptea de 28 spre 29 martie 2015, susnumiţii, în diverse forme de participaţie (autorat/complicitate), mascaţi, prin efracţie şi escaladare au pătruns în incinta depozitului SSG Europe Distribution din localitatea Aubage – Belgia, aparţinând firmei Scott Sports Belgium, de unde au sustras un număr de 371 de biciclete, în valoare totală de 649.102,73 CHF (620.316,97 euro)”.
Procurorii şi poliţiştii au reuşit să recupereze 235 de biciclete din cele 371 furate de grupare. Procurorul Miron Codrin din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Arad explică ce s-a întâmplat cu bicicletele: „O parte din bunuri au fost valorificate pe teritoriul Italiei, un număr de 235 de biciclete au fost duse în ţară spre a fi comercializate. Exclusiv, gruparea şi-a organizat activitatea infracţională pe teritoriul României şi participanţii sunt doar cetăţeni români”. Bicicletele, care valorează până la 3.000 de euro bucata, urmează să fie restituite firmei de la care au fost furate.
La această cauză, DIICOT – Biroul Teritorial Arad a colaborat cu structura similară din Belgia, cu Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad, Serviciul Poliţiei de Frontieră Arad şi Direcţia de Investigaţii şi Protecţie Internă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!