TIMIŞOARA. O (nouă) luptă câştigată de Regele Mihai în războiul juridic pe care îl poartă, de cinci ani, cu statul român pentru recuperarea a 6,2 hectare de teren din Domeniul de la Săvârşin. Curtea de Apel Timişoara a decis, săptămâna aceasta, să admită excepţia de nelegalitate şi să constate nelegalitatea HG nr.1705/2006 prin care respectiva suprafaţă de teren a trecut în proprietatea statului. Avocaţii regelui au susţinut că Guvernul nu avea niciun titlu valabil (regele fiind proprietar al terenului din 1944), preluarea celor 6,2 hectare de către stat făcându-se în baza unei simple hotărâri de guvern care inventariază bunurile din patrimoniul public.
Curtea de Apel Timişoara i-a dat (din nou) câştig de cauză Regelui Mihai, după ce în aprilie 2013 a emis o altă soluţie favorabilă Majestăţii Sale, în acelaşi dosar. Atunci, însă, Guvernul a făcut recurs la Curtea Supremă, invocând mai multe vicii de procedură, iar Curtea Supremă a admis recursul, a casat sentinţa Curţii de Apel Timişoara şi a trimis înapoi dosarul pentru rejudecare. Decizia din această săptămână a Curţii de Apel poate fi atacată, din nou, cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Domeniul Regal
Domeniul Regal de la Săvârşin se întinde pe o suprafaţă totală de aproape 20 de hectare şi adăposteşte un parc dendrologic. Parcul are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii (brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari), un lac cu foişor şi un debarcader.
Citiți principiile noastre de moderare aici!