Tragedie la Pâncota. Doi tineri, un bărbat de 33 de ani şi soţia lui de 31 de ani, au decedat în urma unui accident de circulaţie petrecut joi dimineaţa aproape de intrarea în Pâncota dinspre Şiria. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, de vină ar fi fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, un bărbat de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Şiria spre Pâncota, pe DJ 709, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând într-un copac aflat în afara părţii carosabile. În urma impactului, au decedat conducătorul auto şi o femeie de 31 de ani, pasager în autoturism. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului”, a declarat Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Şi descarcerarea
La locul producerii evenimentului a fost chemat şi un echipaj de descarcerare, dar şi un echipaj SMURD. „În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, un echipaj SMURD al Gărzii de Intervenţie Ineu şi un echipaj de descarcerare al aceleiaşi subunităţi au constatat că este vorba despre două persoane, bărbat şi femeie, ambele decedate şi încarcerate în maşină. În urma manevrelor de descarcerare au fost scoase cele două cadavre şi predate colegilor de la Medicină Legală”, a spus George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!