Vacanţa activă de la nivelul conducerii şi a băncii tehnice de la UTA face ca problemele de la nivelul lotului de jucători să nu fie amânate. Antrenorul principal, Roland Nagy pare sătul de lipsa de valoare şi concurenţă din sânul lotului „Bătrânei Doamne” şi începe să spună lucrurilor pe nume.
Vor locul 3
De la bun început, Nagy a spus că Timişoara şi Bistriţa au potenţial să promoveze. „Din punctul meu de vedere, chiar şi locul 1 este obiectiv. Sigur, însă, suntem departe de acest ţel, căci Timişoara şi Bistriţa s-au distanţat deja. Ele sunt echipe care pot şi sunt în stare să facă faţă tuturor rigorilor primei divizii. Noi vrem locul 3, căci vedeţi, în acest an, formaţiile care au fost pe locurile 3 şi 4 în seria noastră joacă în Liga I. Toată lumea speră ca Timişoara să nu primească licenţa, dar cred că e momentul să se intre în normalitate, echipele de valoare să meargă acolo unde le este locul. Timişoara e ca noi, anul trecut. Plătim, nu plătim, jucăm, nu jucăm? Numai presiune, tot timpul cu sabia deasupra capului.
„Eram aproape”
Roland nagy crede că UTA era aproape de locul 3, deşi acum e pe 8. „Nu ne lipsea mult să fim noi pe podium. Eram aproape. Meciurile cu CSM Rm. Vâlcea şi Luceafărul Oradea le-am avut în mână, dar le-am pierdut. Lipsa de valoare a unor jucători, coroborat cu lipsa de concurenţă pe posturi a adus la această situaţie. Dacă aveam concurenţă la mijloc şi în atac, precum la fundaşii centrali şi portari, eram mult mai sus acum. În plus, nu a mai existat nici acel spirit de echipă, care îmi doresc să renască la UTA în returul campionatului” – a mai spus Nagy.
Întăriri, cu cap
Tehnicianul UTA-ei s-a referit şi la ceea ce se aşteaptă de la această iarnă, în privinţa achiziţiilor. „E nevoie să ne reorientăm. Acest lot trebuie remaniat, vrem să ne întărim, dar cu cap. E nevoie de jucători experimentaţi, cu CV puternic, la nivelul ligii secunde, dacă nu cumva şi fotbalişti care au confirmat deja în prima ligă. Nu ne mai putem mulţumi cu puţin, e nevoie de întăriri adevărate” – a completat Nagy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!