17 milioane de euro. Atât e pus deoparte în proiectul privind aprobarea angajamentului de susţinere financiarã în perioada 2016-2026 a candidaturii Municipiului Arad la acţiunea Uniunii Europene „CAPITALÃ EUROPEANÃ A CULTURII” pentru anul 2021, pentru a cumpăra şi amenaja unele imobile. Este vorba de imobile de valoare din Arad, care ar putea să schimbe imaginea oraşului, a grijii autorităţilor faţă de actul cultural, dar şi istoria artistică a municipiului. Anunţul a fost făcut de primarul Gheorghe Falcă luni, în cadrul unei conferinţe de presă. Atunci edilul a enumerat sumele de bani pe care Primăria Arad are de gând să cheltuiască pentru a obţine titlul şi pentru a dezvolta viaţa culturală a oraşului.
Iar printre sumele enumerate, 17 milioane de euro urmau să meargă spre achiziţionarea şi cumpărarea Teatrului Vechi, Casei Hirschl, Turnului de Apă, cumpărarea fostei fabrici Teba, a fostul Cazino (pavilionul Seccesion Parc), dar şi achiziţionarea Casei Marta. Câţi bani ar urma să plătească Municipalitatea pentru fiecare dintre aceste clădiri nu s-a făcut public, pentru că vor urma negocieri, iar executivul speră să plătească preţuri decente pentru ele. Dacă se vor cere prea mulţi bani, clădirile vor cădea de pe lista de achiziţii, lucru cât se poate de normal. În trecut, astfel de negocieri au eşuat tocmai din cauza proprietarilor care sperau că, negociind cu statul, vor obţine sume mult mai mari de bani decât cele reale de pe piaţa imobiliară.
În cât timp ar urma să fie achiziţionate imobilele de mai sus? Până în 2026, acest fiind anul limită pentru toate planurile pe care mai marii Primăriei Arad le-au făcut pentru dezideratul cultural deja stabilit: obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Primarul a punctat şi faptul că planul de achiziţionare şi renovare a acestor clădiri istorice va rămâne în picioare, chiar dacă Aradul nu va câştiga titlul pentru care a intrat în luptă acum.
Vrea să cumpere Teatrul Vechi, Casa Hirschl, Turnul de Apă, Teba...
Vrea să cumpere Teatrul Vechi, Casa Hirschl, Turnul de Apă, Teba...
Reactualizat la:
Gheorghe Falcă a prezentat proiectul care indică cum se împart banii pentru Arad- Capitală Europeană a Culturii 2021, care include şi ce imobile s-ar vrea achiziţionate în acest scop.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!