Bătălia pe hârtie va fi dusă între Claudius Mladin, actualul inspector școlar general, și Marius Gondor, fostul inspectorul școlar și fostul deputat PDL. În acest moment, Marius Gondor este profesor de matematică la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad.
După finalizarea la nivel național a concursurilor de generali vor urma cele de inspectori școlari generali adjuncți și mai apoi cele de directori.
Ultimul concurs organizat pentru funcții de conducere în învățământul preuniversitar a fost cel din 2008. După anul 2012, nici un director sau inspector nu a mai avut siguranța, e drept și ea destul de relativă, a unui post ocupat prin concurs pentru 4 ani.
Ziua confruntarii pentru ISJ
Arad. A fost stabilită data la care va fi organizat concursul pentru șefia Inspectoratului Școlar Județean Arad. 16 martie, data la care cei doi candidați la funcția pusă în concurs vor susține, la București, probele (scrise și orale) pentru a accede la scaunul de inspector școlar general.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria le amintește arădenilor de obligația înscrierii în Registrul Sistemelor Individuale Adecvate de colectare a apelor uzate.
1
Local
Duminică dimineață, polițiștii au fost sesizați că cineva a incendiat intenționat o mașină, la Chisindia. Făptașul a fost prins și reținut.
1
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
1
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
3
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
2
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!