„Pentru o cât mai bună informare a cititorilor, Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad precizează faptul că, din punct de vedere al documentelor de acces în Zona Liberă, firmele în cauză au respectat Regulamentul Zonei Libere și dețin documente valabile pentru activitățile desfășurate. Verificarea mărfurilor introduse/scoase în și din perimetrul Zonei Libere precum și evidența operativă a mărfurilor pe parcursul depozitării în interiorul Zonei Libere ține de competența organelor statului, respectiv Direcţie Vamală și Poliţia de Frontieră”, ne anunţă reprezentanţii Zonei Libere. „Facem această precizare deoarece din titlurile apărute în ziar, respectiv pe portal reiese o implicare a instituţiei, ceea ce poate afecta grav parteneriatul atât cu societățile existente în Zona Liberă, cât și cu potențialii investitori”, mai spun cei de la Zona Liberă.
Zona Libera Curtici se dezice de ilegalitati
Reactualizat la:
ARAD. Reprezentanţii Regiei Aotunome Administraţia Zonei Libere Curtici a luat poziţie în urma materialului apărut în ziarul Jurnal arădean şi pe site-ul aradon.ro, material care se referă la contrabanda de ţigări şi la descinderile procurorilor DIICOT ce au destructurat o reţea de contrabandişti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicația sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează AFP.
1
Local
Până în luna martie, toţi pacienţii din vechiul Spital de Psihiatrie Căpâlnaş se vor muta în noua clădire.
2
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.
1
Mapamond
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.
1
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAȚI TIKTOK !”, într-un scurt mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmulețe scurte a încetat să funcționeze în SUA odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-01-2025 sunt următoarele:
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Local
Ca urmare a unei scrisori trimise de un arădean, am decis să încercăm să aflăm ce măsuri a luat Poliția Locală în privința oamenilor străzii și în ceea ce privește numărul tot mai mare de cerșetori de pe străzile Aradului.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!