Bugetul Consiliului Județean Arad este de 444 milioane lei, aprox. 90 de milioane de euro.
49% din buget sunt sume folosite pentru investiții, iar aceste sume au fost câștigate, aproape în totalitate, din fonduri europene de administrația PNL a județului Arad!
Din bugetul de investiții, de aprox. 45 de milioane de euro anul acesta, Consiliul Județean Arad și-a organizat activitatea pe două direcții majore: drumurile județene și sănătate publică.
În ceea ce privește drumurile județene, am avut patru linii majore de finanțare: proiectele europene, bugetul propriu, credite angajate de Consiliul Județean Arad, bugetul de stat și credite angajament ale Guvernului României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Actuala administrație PNL a județului Arad a avut curajul să facă ceea ce nimeni înaintea noastră nu a îndrăznit: avem în lucru la nivelul județului Arad 444 km de drumuri județene, după ce la începutul mandatului, în 2016, ne-am propus să modernizăm 300 de km!
Lucrăm pe 48 de drumuri județene, dintre care 22 modernizate sau reabilitate, iar 26 covoare asfaltice. Numărul este însă în schimbare, pentru că aproape săptămânal deschidem câte un șantier nou.
Sunt cele mai mari lucrări de modernizare din istoria Aradului, pe drumuri județene, iar recunoașterea a venit în decembrie 2019, când am administrația PNL a județului Arad a fost distinsă pentru acest proiect la Gala Administrației Naționale, la Cluj.
Valoarea lucrărilor și a proiectelor pe care le avem pentru modernizarea drumurilor din județ este de 726 de milioane de lei. Dintre aceștia, peste 400 de milioane de lei îi reprezintă investițiile din fonduri europene. Am accesat finanțări pe două linii majore: Programul Operațional Regional și Programul Interreg România-Ungaria.
Județul Arad a atras întreaga sumă destinată pentru opt județe în Programul Interreg pe zona de vest a țării, 13,6 milioane euro. Din acești bani, modernizăm rețeaua de drumuri transfrontaliere cu Ungaria, pentru a asigura un flux mai facil al forței de muncă înspre zonele industriale din municipiu și județ, la solicitarea mediului de afaceri arădean.
Lucrăm la 100 de km de covoare asfaltice în județul Arad, din care 75 au fost deja finalizate. Ele cuprind 40 de localități din județ. Aceste covoare asfaltice sunt realizate cu prioritate în zonele rurale periferice.
În următorii patru ani, administrația PNL a județului Arad va moderniza încă 200 km drumuri județene și ajungem la 650 km drumuri județene modernizate/reabilitate, 55% din total!
Construim ultima porțiune din șoseaua de centură a Aradului, cu un pod nou peste Mureș, la Fîntînele, un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu. Finalizăm primul tronson din centura orașului Chișineu Criș și centura orașului Curtici, în colaborare cu primăria din Curtici. Depunem proiecte de finanțare pentru centura orașului Lipova!
Ca proiecte majore pentru următorii patru ani, am depus pentru finanțare pe fonduri europene, la Agenția de Dezvoltare a Regiunii de Vest, patru proiecte în valoare de 630 milioane lei:
– modernizare DJ 708A Bârzava (DN 7) – Nadăș – Tauț
– Centura ocolitoare a Orașului Lipova – legătura DN 7 – autostrada A1
– realizarea șoselei ocolitoare a municipiul Arad în zona de Nord-Est (Zimand Cuz – Horia – Vladimirescu)
– modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad: trei drumuri în lungime totală de 74 km – Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu.
„Din punctul meu de vedere, asta înseamnă responsabilitate și respect față de arădeni” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, candidat din partea Partidului Național Liberal pentru un nou mandat!
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012
Trimite articolul
XDoar pe hârtie , și cu cheltuieli astronomice, că doar nu-s ei proști să facă ceva…. multe succesuri. Banii trebuie cheltuiți …..cu realizări pnl ……pauză !!!!!!!!!!!!!!
-
de la Simand, pana dupa Nadab au spart asfalt bun in cea mai mare parte si au pus asfalt prost doar de dragul de a aduna kilometrii de drum carpit… si ne plangem ca nu avem bani… chiar nu raspunde nimeni de hotiile astea? idem drumul Arad Curtici, au pus mizeria aia de criblura si s-au spart zeci de parbrize. nu stiu, poate a vazut cineva părin vest asa ceva, ca eu nu am vazut. cred ca nemtii i-ar impusca daca ar pune mizeria aia pe drumuri… chiar nu raspunde nimeni???
-
ASA SE INTIMPLA CIND LA CIRMA JUDETULUI SE AFLA UN HOTPATAR!
-
Am observat si eu,drumul era aproape perfect nu stiu ce i-a apucat sa-l frezeze si sa-l plombeze.De la Cris la Sintea aceeasi lucrare de amatori.Pacat ca s-a intervenit asa pe DN79.Eu nu mai inteleg nimic ,probabil DN 79 si DN79A apartin de CNAIR si ei executa…..nu stiu.Ce e ciudat e ca aceeasi firma a executat impecabil (cu mici defectiuni)drumul Sintea-Sepreus.
-
Din cate imi aduc aminte Arad-Oradea a fost modernizat de Astaldi.De ce nu repara Astaldi ? Ei stiu ce lucrare au facut ,compozitia asfaltului etc
De ce ne ieftinim iar cu plombe prost executate si poate si material necorespunzator…
Dumnezeule….strigator la cer cum l-au stricat.
-
-
Mai fraților, voi chiar credeți ca aradenii (unii)sunt tampiți ? Cum puteți sa va lăudați ca veți face 200 km în patru ani ? În medie 50 km pe an ! Probabil ați fumat iarba sau ați servit etnobotanice. Nu aveți pic de rușine !
Misca-Berechiu..este asfaltat in fiecare an… vă rugăm nu mai puneți asfalt că e prea înaltă șoseaua.. nesimțiților mai aveți obraz să mințiți ! Voi chiar credeți că noi suntem proști ?
Strategul,napoleonul,hanibalul,jukovul judetului cred ca stie ce ”studiaza”,ce aprofundeaza….Fara harta ar fi greu de gasit drumul spre INEU….orbocaim prin judet…JENANT!!!!!
Esența articolului ‘va’ (moderniza).