Titlul proiectului : „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”
Beneficiar:
AGATA PAN 2016 SRL, cu sediul în ARAD, localitatea Vladimirescu, Str. 15, nr. 55, telefon 0745399599, office@saraexpert.ro, înregistrată sub nr. J2/1148/2016 la oficiul Registrului Comerţului,CUI/CIF 36157473, reprezentată legal prin Titiriga – Gale Anca Celia.
Obiectivul masurii:
Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, denumit în continuare POC, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Măsura este implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) în parteneriat cu Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE)conform Anexei 4 și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu modificările și completările ulterioare.
Durata proiect:
Contractul s-a încheiat pe o perioadă de maxim 1 an, începând cu data intrării în vigoare. Contractul se desfăşoară pe parcursul a două perioade :
– o perioadă de implementare de maxim 180 zile calculate din momentul plăţii ajutorului financiar către beneficiar, perioadă în care beneficiarul are obligaţia efectuării cheltuielilor şi încărcării în aplicaţie (în front office) a facturilor, documentelor de plată şi raportului de progres sub sancţiunea recuperării ajutorului financiar nerambursabil;
– o perioadă de 6 luni de menţinere sau suplimentare a locurilor de muncă existente la momentul înscrierii precum şi a activităţii pe o perioadă de minim 6 luni de la obţinerea finanţării. În situaţia în care, pe perioada contractuală beneficiarul ajunge în situaţia de închidere operaţională, faliment, dizolvare sau insolvenţă, se va proceda la recuperarea ajutorului de stat acordat prin Program;
– cele două perioade de implementare şi monitorizare alcătuiesc împreună termenul contractual de maxim 1 an în care se desfăşoară prezentul contract, conform procedurii de implementare.
Valoare proiect : 153061.8025 RON
Beneficiarul a primit grantul în valoare de 15% din cifra de afaceri
Grant = 133096.35 RON Cofinanțare = 19964.4525 RON
Date de contact: office@saraexpert.ro
Data începerii : 28.07.2021
Data finalizării proiectului: 28.07.2022
Contract de finanțare Nr. M2-12305 din 28-07-2021
PROIECT COFINANȚAT DIN FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALA PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19 Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!