SC BJR VACANTE SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul “Granturi pentru HORECA” potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ Nr. 224/2020 din 30 decembrie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi privind unele măsuri fiscale.
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1330 din 31 decembrie 2020
Perioada de implementare este de 6 luni pentru granturi pana in 200.000 euro si de 12 luni pentru granturi peste 200.000 de euro (la cursul euro de 4,9260). Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ultima parte şi este valabil 24 de luni, dar nu mai devreme de data ultimei plăţi a ajutorului de stat.
Obligatii
1. Menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni de la data primei plăţi sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale.
2. Până la finalul perioadei de monitorizare, în urma achitării obligațiilor fiscale către bugetul central, beneficiarul are obligația de a încărca în aplicația electronică certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor și dovada plății.
Valoarea proiectului este de 3 940 800 lei (valoarea totala).
PERSOANĂ DE CONTACT PROIECT
GUBERNU ANCA MONICA
email: anca.tanase@bjr-vacante.ro
telefon: 0740.036.449
CONTACT AGENȚIE PENTRU OFERTE VACANȚĂ
email: contact@bjr-vacante.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!