Societatea SEROCRIS FOOD SRL anunță finalizarea proiectului Grant pentru capital de lucru, în calitate de Beneficiar, a încheiat contractul de finanțare nerambursabilă nr. M2-6894/ 07.04.2021, cu Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului Timișoara, în calitate de Administrator de program, aferent măsurii de finanțare „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de Covid-19.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu AIMMAIPE Timișoara, respectiv 07.04.2021.
Denumire beneficiar: SEROCRIS FOOD SRL
Scopul/Obiectivul general al proiectului a fost continuarea activității beneficiarului, luând în considerare riscurile de recesiune economică și consolidarea poziției pe piață, în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia Covid-19.
Rezultate: menținerea activității societății pe o perioadă de cel puțin 6 luni; menținerea numărului de angajați existenți față de data depunerii cererii de finanțare pentru o perioadă de minim 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar.
Valoarea totală a proiectului este 316606.85 Lei
Valoare grand nerambusabil 275310.3000 Lei
Valoare cofinantare 41296.5500 Lei
Perioada de implementare: 14.04.2021 – 11.10.2021
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Date de contact:
SEROCRIS FOOD SRL
Sediu: Arad, Str. COCORILOR, Nr. 48 A,et. 7, ap. 66, jud. Arad
Loc de implementare: Timisoara,Calea Sagului,nr. 100, jud. Timis
Persoană de contact: Rosca Cristian
Funcție: Administrator
Tel: 0752704885
E-mail: serocris.food@yahoo.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!