Au rămas doar câteva zile până la încheierea concursului „Arad Verde Viu”
Concursul „Arad Verde Viu” se apropie de final! Până la sfârșitul lunii aprilie vă puteți înscrie în competiția pentru câștigarea unuia dintre cele 10 abonamente lunare pe toate liniile de tramvai și autobuz din municipiul Arad. Lista participanților la concurs se închide în 30 aprilie 2021, ora 18:00.
Ce trebuie să faceți pentru a vă înscrie în competiție?
Nimic mai simplu! Dacă sunteți cetățean cu domiciliul în municipiul Arad, accesați www.primariaarad.ro, dați click pe CONCURS și completați un scurt chestionar online al campaniei „Arad Verde Viu”, cu 8 întrebări care vă vor stârni cu siguranță interesul. Veți intra automat în competiția pentru câștigarea unuia dintre cele 10 abonamente Urban Arad oferite gratuit de organizatori.
Cei 10 câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre toți participanții. Extragerea câștigătorilor va avea loc în data de 7 mai 2021, iar rezultatele vor fi publicate pe pagina web a Primăriei în secțiunea dedicată concursului.
Vă urăm mult succes!
Cu tramvaiul, cu bicicleta sau pe jos – e mai sănătos! Ce ai alege pentru un Arad Verde Viu?
Concursul „Arad Verde Viu” este organizat de Primăria Municipiului Arad, în cadrul Proiectului „Achiziție material rulant electric, 4 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 6 tramvaie vagon capacitate medie” co-finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020.
Informații privind Proiectul ,,Achiziție material rulant electric, 4 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 6 tramvaie vagon capacitate medie’’:
Obiectivele proiectului: Reducerea emisiilor de carbon din transport în Municipiul Arad prin achiziția de material rulant nou (tramvaie), care va conduce la dezvoltarea unui sistem de transport public de călători cu tramvaiul atractiv și eficient, facilitând astfel transferul sustenabil al unei părți din cota modală a transportului privat cu autoturisme către transportul public.
Obiectivele specifice sunt:
1. Achiziționarea unui număr de 10 tramvaie noi, eficiente energetic, din care 4 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 6 tramvaie vagon capacitate medie;
2. Reducerea timpului de călătorie cu tramvaiul;
3. Creșterea vitezei comerciale a transportului public;
4. Reducerea nivelului de zgomot, a consumului de energie electrică;
5. Creșterea confortului și siguranței pasagerilor.
Valoarea totală a proiectului este de 87.462.776,23 lei, iar valoarea nerambursabilă este de 72.102.436,58 lei.
Data începerii proiectului este 13.03.2020, data finalizării proiectului este 31.01.2022.
Citiți principiile noastre de moderare aici!