De ce criterii trebuie să țineți cont când alegeți bicicleta?
În primul rând va trebui să ținem cont de greutatea bicicletei. Aceasta este determinată de materialul din care este confecționată.
Principalele materiale pentru confecționarea de biciclete sunt: carbonul, aluminiul și oțelul. Așa cum probabil ați bănuit, fiecare dintre aceste materiale oferă o serie de avantaje și dezavantaje. Spre exemplu, carbonul este ușor și este un material mai flexibil decât aluminiul, însă nu e la fel de rezistent la șocurile mecanice. Aluminiul are o greutate redusă și o rezistență mai mare decât carbonul. Iar oțelul are o greutate mai mare, dar are o rezistență superioară.
Continuăm lista criteriilor cu înălțimea bicicletei care trebuie să fie neapărat conpatibilă cu înălțimea utilizatorului. În acest fel, manevrarea va fi foarte comodă. Șaua și furca se pot ajusta, dar cadrul nu.
Încheiem lista cu bugetul pe care îl aveți disponibil pentru achiziție. Chiar dacă aveți o idee clară despre greutate și înălțime, e esențial să faceți și un buget. Rețineți că o bicicletă care este mai ieftină nu reprezintă mereu cea mai bună opțiune, mai ales dacă vreți să o utilizați zilnic și, câteodată, în afara orașului.
Care sunt tipurile de biciclete dintre care puteți alege?
Bicicleta de oraș este în capul listei. Este foarte utilă în mediul urban, iar majoritatea modelelor au amortizor frontal și pe spate, șa moale și accesorii ca protecție pentru lanț și coș pentru produse. Există unele modele care se pot chiar plia. Călătoria cu ea este confortabilă.
Bicicleta de munte este modelul cu cea mai mare răspândire. E confecționată atât pentru plimbări pe terenuri denivelate, cât și pentru deplasări pe drumuri asfaltate. Acest model de biciclete are 4 subcategorii: bicicleta de munte pentru începători, bicicleta Cross Country, bicicleta pentru freestyle și bicicleta pentru downhill.
Ultimul tip de bicicletă este cea de șosea. Este produsă pentru a fi folosită pe suprafețe asfaltate, nu pe teren accidentat sau în cadrul unor trasee cu obstacole. Cadrul este ușor, roțile sunt mari și subțiri și ghidonul are forma unor “coarne de berbec”. Cu ajutorul acestui tip de bicicletă puteți atinge viteze mari, din acest motiv este utilizat la competiții de profil la nivel înalt.
Cum poate o bicicletă să vă îmbunătățească viața?
În primul rând, veți ajunge la serviciu fără nervi. Asta presupunând că stați într-un oraș al cărui trafic se aglomerează la anumite ore. O bicicletă vă va permite să evitați traficul și să ajungeți fără probleme la și de la serviciu.
În al doilea rând, o bicicletă vă va îmbunătăți starea generală de sănătate. Mișcarea pe care o veți face pe bicicletă va fi de un real ajutor pentru organism.
În al treilea rând, veți economisi bani cu transportul. O bicicletă nu are nevoie de combustibil și eventualele reparații v-ar costa sume mici de bani.
Din ce în ce mai multe persoane aleg să se deplaseze în interiorul orașului cu bicicleta, și este evident de ce fac această alegere. Avantajele sunt mult mai numeroase decât dezavantajele, așa că luați în considerare acest mijloc de deplasare. Vă veți simți mai bine știind că faceți un lucru bun și pentru dumneavoastră, dar și pentru planetă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!