IRON CRYSS DESIGN S.R.L. anunţă finalizarea activităţilor proiectului “Achizitie de echipamente in cadrul Iron Cryss Design SRL“ Cod SMIS 132789, finanțat prin REGIO- Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1: “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în calitate de Organism Intermediar.
Perioada de implementare a proiectului este de 54 de luni, respectiv 01.07.2019-31.12.2023 și are o valoare totală de 1.355.047,20 lei. Finanțarea nerambursabilă acordata este în valoare de 886.876,09 lei, din care 753.844,67 lei din FEDR.
Data de incepere a proiectului: 17.03.2020.
Data de finalizare a proiectului: 31.12.2023.
Obiectivul principal al proiectului il constituie modernizarea si dezvoltarea microintreprinderii Iron Cryss Design SRL prin realizarea de produse noi care nu au mai fost realizate de societate pana in prezent – piese metalice de dimensiuni mici (ex. carcase metalice cu locas pentru rulment, bride metalice cu locas pentru reglaj, etc) si piese metalice de dimensiuni mari (ex. panouri metalice decorative modulare,suporti metalici, etc).
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Modernizarea si diversificarea activitatii Iron Cryss Design SRL in ceea ce priveste crearea si dezvoltarea de produse noi: piese metalice de dimensiuni mici (ex. carcase metalice cu locas pentru rulment, bride metalice cu locas pentru reglaj, etc) si piese metalice de dimensiuni mari (ex. panouri metalice decorative modulare, suporti metalici, etc).
2. Cresterea numarului mediu de salariati ca urmare a realizarii proiectului cu 5 salariati si mentinerea numarului mediu de salariati actuali din cadrul societatii.
3. Respectarea si promovarea principiilor orizontale privind dezvoltare durabila si egalitate de sanse prin:
-achizitionarea echipamentelor mai eficiente energetic: centrul de prelucrare vertical CNC dotat cu componente de inalta performanta care asigura optimizarea fluxulurilor tehnologice fiind mai eficiente energetic si Strungul CNC cu eliminarea şpanului rapid din masina si il descarcă la înălţimea unu butoi. Este foarte bun pentru aplicatii de inaltă productivitate, sau când se utilizează materile abrazive.
-adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor si utilajelor pentru accesul si operarea de catre persoane cu dizabilitati prin achizitia centrului de prelucrare CNC care este dotat cu functie Macro care permite setarea unui parcurs(rutina) de prelucrare de catre operator iar MACRO permite repetarea lui automata. Masina este dotata cu Sistem de prindere si descarcare usoara a piesei de lucru prin dotare de mini rampa cu ridicare automata pentru a pemite unei persoane cu dizabilitati(carucior) de a pozitiona si ulterior descarca piese mici in utilaj. De asemenea utilajul este dotat cu Display touch care se poate regla in toate directiile permitand unei persoane cu probleme locomotorii sa poata opera masina din carucior. Proiectul prevede si achizitia strungului CNC dotat cu o optiune auto Door care permite deschiderea automată a uşilor maşinii, comandată prin intermediul programului CNC. Acest lucru reduce oboseala operatorului în timpul operaţiilor de prelucrare repetitivă sau permite funcţionarea nesupravegheată atunci când este utilizată cu un alimentator de piese robotizat.
-angajarea a cel putin a unei persoane din urmatoarea categorie defavorizata: „varsta intre 15 si 24 ani.
Rezultatele proiectului:
-
Dotarea cu active corporale si necorporale: 18 echipamente tehnologice si 6 active necorporale
-
Locuri noi de munca nou create in numar de 5 din care o persoana are varsta cuprinsa intre 15 si 24 ani
Indicatori prestabiliti de realizare: intreprindere sprijinita 1, societate care primeste grant 1, Investitii private combinate cu sprijinul public pentru întreprinderi (grant) 345.174,56 lei
Indicatori suplimentari de rezultat: 1 loc de munca nou creat
Impactul investitiei asupra regiunii: crearea de noi locuri de munca
Persoana de contact: IOAN-CRISTIAN ROSU, Administrator, Telefon: 0785.202.200; Adresa de e-mail: office@icd.group
Citiți principiile noastre de moderare aici!