ADVERTORIAL. Convingerea de atunci mi-a fost validată și de discursul din această lună al președintelui Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, privind starea Uniunii Europene. Una dintre lecțiile acestui război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin, a spus domnia sa în discursul anual susținut în fața plenului Parlamentului European.
Pentru că, iată-ne, în ziua în care Putin anunță anexarea unei, noi, părți din Ucraina, după cea din 2014 a Crimeei, după invazia din februarie, după zeci de mii de morți și milioane de refugiați, după distrugeri imense și după suferințe care niciodată nu vor putea fi cuantificate.
Și este greu, foarte greu, să nu facem acum paralele cu alte anexări, precum cea a Cehoslovaciei din, tragic, septembrie 1938, când Hitler promitea Franței și Angliei că se va opri acolo, pentru ca după câteva luni să invadeze toată țara, apoi Polonia, apoi… tot ce a urmat.
Ca și atunci, toate aceste lucruri se întâmplă ori aproape de noi, ori la granițele noastre.
Desigur, nu trebuie să fim alarmiști. Nu avem voie, ca țară membră UE și NATO, să ne lăsăm pradă coincidențelor istorice, într-un șir nesfârșit de lamentări. Avem, însă, obligația de a le semnala, ca lecții importante ale trecutului și mai avem obligația de ne pregăti mai bine.
Am încredere, în aceste momente complicate, în capacitatea și în experiența conducerii Statului nostru, a președintelui Iohannis și a premierului Ciucă, de a gestiona situația, atât în ceea ce ne privește direct, dar și în relația strânsă de coordonare cu partenerii noștri euroatlantici.
Dar mai am încredere și în noi toți, ca români. În ciuda zgomotului constant din media, un atribut puternic și necesar al democrației, noi am arătat mereu, de fiecare dată, în momente grele, că suntem un popor unit, că avem capacitatea de a acționa împreună și de a trece cu bine, până la urmă, peste încercările istoriei.
Acestea nu sunt vorbe de politician, ci sunt constatările și convingerile unui român, ca oricare altul, care își privește lucid istoria și națiunea. Avem, mai mult ca niciodată, motive de încredere!
Consecințe și răspuns
Consecințele războiului dement declanșat de ruși în Ucraina dar, de fapt, împotriva Europei întregi, se văd bine și dureros, atât la noi cât și în majoritatea țărilor Uniunii. Criza energetică plănuită de Putin, iar acum sabotarea directă a unor conducte de gaz, au afectat economia, au generat explozii de prețuri, inflație, au adus sărăcie în multe case și nesiguranță în multe inimi.
De multe ori, suferința învață și întărește. Este un adevăr pe care UE și l-a însușit. Criza financiară, pandemia și, iată, războiul, ne-au unit în loc să ne dezbine, așa cum credea Putin, ne-au învățat să ne coordonăm și mai bine.
Acum, mai mult ca oricând, acționăm uniți, cu adevărat uniți, pentru că nu mai există, în afară de Budapesta, din păcate, capitală europeană care să nu vadă faptul că acesta este singurul mod de a-l învinge pe Putin.
Da, fără discuție, suntem constrânși, toți, să facem anumite sacrificii, iarăși. Dar ele, știm sigur, sunt pe termen limitat așa cum știm, la fel de sigur, că de data asta nu mai suntem, ca în trecut, singuri! Trebuie să fim conștienți de aceste lucruri și de aici decurge încrederea mea, motivată.
Așa este! Nu mă ajută prea mult când văd acum distrugeri imense, zecii de mii de morți și milioane de refugiați, când văd, la mine în țară, că prețurile cresc, că mi se cere, iarăși, să strâng cureaua, dar o fac pentru că știu bine, extrem de bine dragi români, că este singura soluție posibilă (altfel, ne întoarcem la 1938 și la tot ce a urmat!), dar mai ales că Uniunea din care facem parte nu rămâne fără răspuns, iar acest răspuns ne privește și ne ajută direct. Să nu ne îndoim de acest lucru.
Uniunea Europeană, iar acesta este, cred eu, mesajul meu principal azi, are o capacitate imensă de a învăța din greșeli, și din istorie, și arată că o face.
Am dorit, prin aceste gânduri adresate celor interesați, să ofer perspectiva mea asupra situației în care ne aflăm și mai ales a consecințelor cu care ne confruntăm și acasă, în țară, dar și la nivelul întregii Uniuni. Voi reveni în scurt timp cu ceea ce cred că trebuie să facem mai departe și cu ceea ce voi susține, prioritar, în Parlamentul European.
Gheorghe Falcă,
Deputat în Parlamentul European, EPP
Trimite articolul
Xdl. Falca si daca nu stau lucrurile asa, va dati demisia?
“Și este greu, foarte greu, să nu facem acum paralele cu alte anexări, precum cea a Cehoslovaciei din, tragic, septembrie 1938, când Hitler promitea Franței și Angliei că se va opri acolo, pentru ca după câteva luni să invadeze toată țara, apoi Polonia, apoi… tot ce a urmat.”
D-le Falca, a-ti aflat cumva pina acum de “Masacrul de la Bloomberg” sau de cel din Danzig ? Stiati ca Hitler a trimis 5(cinci) scrisori Angliei , cu rugamintea de a se implica in oprirea masacrarii a etnicilor germani de catre armata poloneza ? Stiati ca toate cele cinci scrisori au fost ignorate de catre Anglia ? Stiati ca au fost mii de migranti de etnie germana care au fost macelariti in drumul lor spre “Reich” ?
Daca nu cunoasteti aceste lucruri, de ce comparati ceea ce se intampla acum in Ucraina, cu ceea ce a fost cu 82 de ani in urma ?
Da, se poate compara faptul ca Occidentalii stiau de situatia din Ucraina inca din 2014 de la “Maidan” , asa cum au stiut si situatia din Siria timp de 8 ani de zile , fara a se implica decat dupa ce Asad a cerut ajutorul Rusiei.
Stiau si de cerintele lui Putin la ONU, ca Occidentul sa se implice in aplanarea conflictului. Au ales insa, ca acum dupa 8 ani, sa trimita armament Ucrainei, adica sa incerce sa stinga focul cu benzina.
-
Mare punator de bot esti, ciolovecule. Suferi de indigenta mentala
Domnule Falca, lasa-i pe cei in masura, pe istorici, sa-si dea cu parerile, nu te baga matale unde nu-ti fierbe oala! Sau te plictisesti?