Niciodată judeţul Arad nu a cunoscut o dezvoltare atât de accelerată ca în ultimii şapte ani!
Asta se datorează, în primul rând, proiectelor europene câştigate de Consiliul Județean și de primăriile din județ, dar şi mediului de afaceri puternic, care este într-un parteneriat permanent cu administraţia și cu societatea civilă.
Unele dintre cele mai importante proiecte sunt în domeniul modernizării secțiilor de spital, în condițiile în care Spitalul Județean este administrat de Consiliul Județean.
În niciun alt județ din România nu se construiesc atât de multe spitale noi ca la Arad. „Îmi pare rău că dl președinte al României nu a putut ajunge la inaugurarea Spitalului de Oncologie de la Arad, fiindcă semnalul pe care îl vedem în toată presa este că în România nu s-au construit spitale noi în ultimii 30 de ani. Nu este adevărat, Consiliul Județean a construit trei la Arad!” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, în ședința festivă a Consiliului Județean.
Dacă în anul 2016 Consiliul Județean a dat în folosință noul spital TBC, anul acesta a finalizat lucrările la Spitalul nou de Psihiatrie de la Căpâlnaș și la Spitalul de Oncologie din municipiu. Peste 200 de milioane de euro în proiecte în lucru sau deja finalizate schimbă aspectul și condițiile spitalului județean din Arad!
Desigur, includem aici și proiectul de construire a Complexului Matern-Pediatrie din municipiu, o clădire pe şapte nivele, amplasată lângă actualul spital judeţean, care va prelua toate specializările de pediatrie. Proiectul este în fază de proiectare, clădirea se va lega de Spitalul Județean, cu fațada orientată înspre curtea spitalului.
Astăzi, prin proiectele Consiliului Judeţean Arad, Spitalul Judeţean este printre puţinele spitale publice din România care au 5 computere tomograf, un RMN şi aparatură nouă în aproape fiecare secţie.
Două Computere Tomograf au fost cumpărate anul acesta de Consiliul Județean, în Ambulator și la secția de Boli Infecțioase, după ce anul trecut a adus un tomograf nou la Unitatea de Primiri Urgențe.
„Am extins anul acesta, pentru a doua oară, unitatea de primiri urgenţe şi am dotat-o cu aparatură care salvează vieţi. Iar pentru a crea spaţii noi pentru îngrijirea bolnavilor în regim de zi şi pentru a degreva spitalul de numărul mare de internări, am câştigat un proiect de mutare a Serviciului de Medicină Legală într-o clădire nouă, pe care o construim de la zero. În spaţiul câştigat astfel extindem ambulatorul spitalului judeţean”, a precizat Iustin Cionca.
Astăzi, spitalul Aradului este, aşa cum este şi judeţul, un mare şantier. Schimbările sunt de la o lună la alta, iar obiectivul Consiliului Județean este ca arădenii să îşi recâştige încrederea în spitalul judeţean şi să nu se mai trateze în alte judeţe sau chiar în străinătate.
Iar pentru asta, investițiile în spitale continuă și toate se realizează în municipiu. Anul viitor proiectele importante la spital continuă!
Ne referim, în primul rând, la proiectul de modernizare a Spitalului Municipal. Consiliul Județean a câștigat 3 milioane de euro, dar proiectarea ne indică un necesar de 17 milioane de euro. Asta înseamnă că doar Consiliul Județean, dacă nu vom găsi surse complementare de finanțare, nu poate susține o lucrare de o astfel de valoare și are nevoie de un parteneriat cu Consiliul Local Municipal. Este o clădire de peste 200 de ani, un obiectiv reprezentativ pentru Arad și nu credem că greșim când spunem că modernizarea ei trebuie să fie un proiect comun, rezultatul unui efort comun. Reabilitarea clădirii presupune termoizolarea podului, schimbarea ferestrelor, termoizolarea șarpantei, eliminarea infiltrațiilor din subsol, schimbarea instalației de încălzire și apă caldă, montarea de pompe de căldură, montarea de surse regenerabile de energie, echiparea clădirilor cu trei stații de încărcare pentru mașinile electrice, recompartimentare interioară în vederea organizării optime a fluxurilor și circuitelor medicale, schimbarea tuturor corpurilor de iluminat cu LED-uri. Având în vedere că proiectul presupune și refacere izolației exterioare a clădirii, spitalul municipal va avea un aspect înnoit, cu fațada reabilitată.
Suprafața totală reabilitată va fi de aprox. 5.800 mp.
Un alt proiect important pentru perioada următoare îl reprezintă modernizarea secției de Cardiologie. A fost pregătit pentru finanțare prin PNRR, dar este în rezervă. Anul acesta, cardiologia intervențională a Spitalului Județean împlinește 10 ani (cu cinci ani în urmă a fost preluată de la dr. Cristian Dina, care a continuat să opereze în cadrul compartimentului) și existența sa este o poveste de succes. Pe acest pilon, Consiliul Județean și-a propus dezvoltarea întregii secții pentru a crea la Arad un centru performant de Cardiologie. A solicitat la Ministerul Sănătății includerea proiectului Cardiologiei pe Programul Operațional de Sănătate și suntem încrezători în obținerea finanțării necesare.
Tot în Programul Operațional de Sănătate, Consiliul Județean a solicitat Ministerului includerea construirii unui nou spital de Boli Infecțioase Adulți în municipiul Arad și a unei secții de Radioterapie la Spitalul de Oncologie.
Secția îngrijiri Paleative de la Ghioroc, avariată la cutremur, este de asemenea o preocupare pentru perioada următoare.
Nu în ultimul rând, tot pentru o investiție majoră în municipiu, Consiliul Județean pregătește proiectul să modernizeze blocul operator de la Spitalul Județean, prin programul transfrontalier România-Ungaria.
„Avem o viziune pentru dezvoltarea sistemului de sănătate publică din Arad și vă solicit, stimați colegi, parlamentari, consilieri județeni, consilieri municipali, președinți de partide, să muncim împreună pentru asta. Fiindcă dincolo de orice ambiții politice, de orice orgolii, dincolo de baricada pe care se află fiecare dintre noi, arădenii așteaptă să avem capacitatea, înțelepciunea și responsabilitatea să stăm la masa discuțiilor și să găsim soluțiile ca Aradul să se dezvolte” – a declarat Iustin Cionca.
Trimite articolul
X== INVESTITZI IN SPITALE SI SCOLI SI LASATZI DRK BORDURILE SI PAVELE ADUSE DIN CHINA CA DOAR NU SUNTETZI DE LA TELEORMAN . == ATZI IMPRUMUTAT APUCATURILE DE FANARIHOTZI IN LOC SA FITZI GOSPODARI CU FALA . == DACA CIONCA INCA MAI FACE CATE CEVA ,BIBARTZ E UN DEZASTRU PT ORAS .
Nu i se pare nimanui anormal faptul ca activitatea acestui Consiliu Judetean este subiectul unui Advertorial?