Cadourile ne pot pune, de foarte multe ori, în dificultate, mai ales dacă trebuie să le oferim unor persoane pe care le știm de multă vreme. Ai putea să te gândești că este paradoxal, nu? Pentru că în, mod logic, cu cât cunoști mai bine pe cineva, cu atât mai mult ar trebui să știi ce îi place. Suntem de acord cu tine, însă poate să fie valabilă și reciproca deoarece este foarte posibil să fi epuizat ideile de cadouri și să nu mai știi ce să oferi în dar.
Îți spunem imediat care sunt cele mai indicate soluții pentru a face cadoul perfect atunci când vine vorba despre un cuplu care își aniversează relația.
Fii atent la pasiunile amândurora
Primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când alege un cadou pentru un cuplu este să iei în considerare pasiunile ambilor parteneri. De foarte multe ori se întâmplă ca unul dintre ei să fie mai vocal și atunci să te afli în dificultate pentru că este posibil să nu știi ce pasiuni are celălalt partener de cuplu, însă cu o atenție sporită, sigur vei reuși să identifici acele pasiuni sau dorințe comune.
Un cuplu sănătos este acela în care cei doi parteneri au hobby-uri și interese comune, așa că ar trebui să fie foarte ușor să îți dai seama care este una dintre ele. De pildă, dacă ambilor parteneri le place să savureze o cafea bună, te poți orienta către un aparat de cafea pe care să îl cumperi pentru ei. Sau poate că le place să călătorească și atunci te poți orienta către un cadou în acest sens: poate niște bilete de avion, un troller sau tot ce mai are legătură cu această pasiune.
Verifică dacă au sau nu obiectul pe care vrei să îl oferi
Un alt sfat prețios este acela că ar trebui să te asiguri dacă nu cumva prietenii tăi au deja obiectul sau serviciul pe care tu dorești să îl oferi. Dacă, așa cum spuneam mai sus, te-ai gândit să le duci în dar un aparat de cafea pentru că știi că sunt pasionați de această băutură, asigură-te că nu au deja un astfel de electrocasnic pentru că este păcat să le duci un cadou inutil. De asemenea, poți să te consulți și cu ceilalți invitați care vor veni la petrecere și să verific că nu oferiți același cadou. În cazul în care au deja un aparat de cafea, poți să alegi să le faci cadou cafeaua de specialitate pe care știi că o preferă.
Verifică dacă își doresc obiecte sau experiențe
Unele cupluri doresc ca atunci când primesc un cadou să fie ceva foarte practic, de care au nevoie în casă, în timp ce altele pun mai mare preț pe experiențe în detrimentul obiectelor sau al aparatelor electrocasnice. Este important să știi care este lucrul care îi bucură cel mai mult deoarece este evident că se vor bucura mai mult sau mai puțin în funcție de acest criteriu. Așa că dacă știi că ai niște prieteni care mai degrabă apreciază un electrocasnic, cum ar fi un aparat de cafea boabe sau un mixer sau poate că un aspirator sau o oală sub presiune, orientează-te către acest tip de cadou, iar dacă știi că pe cei doi mai degrabă i-ar bucura un bilet la teatru, la film, la un concert sau să plece într-o excursie, oferă-le o astfel de experiență.
Sperăm că te-am ajutat să te decizi mai ușor și că următorul cadou pe care îl vei oferi unui cuplu va fi unul de care să se bucure mult și pe care să îl aprecieze la maximum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!