În zilele noastre, regimurile totalitare folosesc dezinformarea în primul rând pentru a submina coeziunea societăților democratice, pentru a-și justifica ororile și crimele, dar și pentru a încerca să creeze anumite echivalențe morale între ele și guvernele liber alese, mai ales din lumea occidentală, adică și din țara noastră.
Din acest motiv, la nivelul grupului Partidului Popular European Creștin-Democrat, am inițiat în ultimii ani mai multe demersuri care să ne permită să îi apărăm mai bine pe cetățenii europeni de această armă.
În același timp însă, cred că este și datoria noastră individuală și cetățenească de a ne reduce riscurile expunerii la dezinformare.
De ce? Pentru că dacă ne lăsăm amăgiți de populism, demagogie, manipulare sau propagandă, nu doar că ajungem să facem alegeri greșite, în politică dar și în viață, dar ne și putem singuri în situația de a deveni victime sigure și facile pentru oricine ar încerca să ne controleze voința și, mai ales, libertatea. Adică viața!
Da. Regimul chinez a construit X kilometri de autostradă sau de cale ferată. Dar! Poți mâine, sau chiar azi, ca patron de firmă de construcții, să dispari de pe fața pământului dacă, din orice motiv, real sau inventat, ai supărat cu ceva partidul comunist chinez? Poți tu, ca angajat, să fii obligat să lucrezi ori neplătit (ca sclav) ori la limita supraviețuirii?
Da. Metroul din Moscova este curat și luminat și, până la proba contrarie, relativ sigur. Dar! Dacă aprinzi o lumânare în memoria unui dizident ucis de regim, poate apărea o dubă de după colț care să te salte, iar familia ta să primească, dacă primește, veste morții tale peste câteva zile? Poate chiar cu explicația că a fost un accident…
Dragi prieteni, nu există nicio echivalență morală între totalitarism și democrație!
De ce, în occident, suntem mai ușor expuși manipulării?
Pentru că trăim în societăți libere și deschise și vrem să trăim în astfel de societăți, unde să ne putem alege liber drumul și unde, liber, conform calităților noastre și a muncii depuse, să ne atingem liber potențialul individual! Vrem să trăim în societăți unde statul de drept și drepturile omului sunt respectate, unde justiția este independentă și transparentă și unde democrația este rezultatul alegerilor noastre libere!
Statele membre UE, inclusiv România, se confruntă cu o amenințare fără precedent la adresa democrației. Propaganda rusă, sau chineză, campaniile de dezinformare și sprijinul continuu pentru forțele politice antieuropene subminează proiectul european, cooperarea transatlantică și democrațiile occidentale în general și atacă permanent valorile liberale, independența politică și suveranitatea.
Dacă nu ne putem imagina prețul pe care l-am plăti dacă ne lăsăm, singuri, pradă manipulării și dezinformării, este suficient este să ne uităm în istoria României la perioada 1945-1989. Asta ne aduce lipsa de reacție în fața dezinformării: dictatură, sărăcie, frig și foame! Care om cu mintea limpede și-ar mai dori așa ceva pentru țara sa?
Pentru toate aceste motive, eu vă rog pe fiecare, înainte de orice, să filtrați orice informație prin propriul spirit critic, să verificați orice informație din mai multe surse, să nu consumați pur și simplu orice conținut vi se aduce în față, fără a filtra, fără a verifica.
Ceea ce frumos în democrațiile noastre este că avem toate mijloacele și toată libertatea de a face acest lucru. Trebuie doar să ne dorim. Prețul democrației, al libertății și al prosperității este doar acesta: implicarea și acțiunea.
Trimite articolul
XPropaganda ieftine, de tipul minciunile noastre sunt mai democratice decat minciunile altora.
” campaniile de dezinformare și sprijinul continuu pentru forțele politice antieuropene subminează proiectul european, cooperarea transatlantică și democrațiile occidentale în general și atacă permanent valorile liberale, independența politică și suveranitatea. “, alta propagandă de abureli și bla bla bla. Nu va speriați ca vin alții la conducere, nu doar voi trebuie sa stați în fotolii călduțe pe bani mulți de pe spinarea noastră., po-puli-sme-libe-ra-le-demo-caca-ce.
minciuni Falkoniste!!