Conduce localitatea din 2009. Și culmea, la început nu plănuise să preia primăria. A fost un eveniment trist, în urma căruia s-a ales cu această responsabilitate. Fostul edil a murit, așa că, potrivit procedurii, cel puțin până la organizarea alegerilor, i-a urmat în funcție. Și dacă tot a condus localitatea, a realizat că nu e o pălărie prea mare pentru el. Și că are multe planuri pentru sinteni. Așa că a intrat în cursă. Iar locuitorii i-au oferit încrederea, la fiecare patru ani. În 27 septembrie mai face o încercare. Nu de alta, dar are proiecte începute, și neterminate. Am decis să facem un interviu cu Valentin Erdos, ca să-l cunoaștem mai bine.
Reporter: Vă considerați un om realizat?
V.Erdos: Desigur. Dar cred că e foarte important să precizez următorul lucru: tot ce am realizat în viață, a fost cu ajutorul lui Dumnezeu. Îi sunt recunoscător pentru familia mare și frumoasă pe care o am, pentru ceea ce am reușit să fac pe plan profesional, pentru rude, dar și pentru prietenii pe care mi i-a scos în față. Sunt un om care iubește cu inima deschisă și care e iubit. Pe scurt, un om fericit.
Reporter: Cine este Valenin Erdos?
V. Erdos: Valentin Erdos este un om muncitor, serios, harnic și..aș spune, foarte norocos. Norocos în primul rând, pentru că Dumnezeu m-a înconjurat de oameni valoroși, de la care am avut de învățat. Și mi-a dat foarte mult curaj. În clasa a 9 a am fost nevoit să mă las de școală, din cauza unor probleme de sănătate. Din fericire, nu am luat-o pe căi greșite. Dacă vă spun, veți râde. Sunt cel mai bun mecanic auto dintre cofetari și cel mai bun cofetar dintre mecanici. Sunt cele două meserii pe care le-am învățat și apoi le-am practicat. Fără falsă modestie, făceam cea mai bună înghețată. Și nu o spun eu. (râde) Nici prin cap nu mi-a trecut că voi ajunge vreodată primar. Dar viața îți scoate-n față tot soiul de provocări. Și sunt omul care nu fuge de responsabilități. Prefer să le dau piept.
Reporter: Sunteți de mai bine de un deceniu în fruntea comunei. Cum stați la capitolul realizări?
V. Erdos: Mai slab față de ce am plănuit, mai bine față de ce am sperat. Am reușit să asfaltăm mare parte dintre străzile comunei. Din fericire nu am cheltuit fonduri proprii, am atras fonduri europene, dar și fonduri guvernamentale.
Din banii primăriei am investit 80 de mii de lei în amenajarea de parcuri, de spații verzi și de locuri de joacă pentru copii. De asemenea, am investit în sistemul de iluminat public, 406 mii de lei. Proiectul este însă în derulare. Am finalizat lucrările doar în Sintea, urmează și celelalte sate: Adea și Țipar.
Prin programul PNDL, cu ajutorul UDMR am reușit să obținem peste 2.4 milioane de lei. I-am investit în cele 3 școli și 3 grădinițe care funcțineaza în comuna noastră. Am început chiar reabilitarea totală a grădiniței din Țipar.
Am renovat și Casele de cultură din cle 3 localități ce aparțin de comună. În parcul central din Adea am instalat și o scenă. Poate cel mai important proiect este însă cel de extindere a rețelei de canalizare. Am demarat deja lucrările la Sintea Mare. Urmează Adea și Țipar.
Reporter: Ce mai e de făcut?
V. Erdos: Tindem cu toții spre condiții cum sunt cele din țări dezvoltate din Uniunea Europeană. Dar pentru asta e nevoie de schimbarea mentalității. Lucru la care trebuie să lucrăm împreună. Insist foarte mult pe transparență în administrație.
Ar fi ideal ca ea să existe însă, la toate nivelurile. Nu doar în comuna noastră. Calitatea vieții trebuie îmbunătățită, altfel riscăm ca oamenii să fugă în continuare peste granițe. Așa că în continuare, o prioritate sunt investițiile în infrastructură, drumuri, trotuare, parcuri. Siguranța cetățenilor este un alt subiect important. Trebuie să rezolvăm și problema locuințelor pentru tineri. Și..evident trebuie să ne îngrijim și de bătrânii noștri. Au nevoie de îngrijire și de condiții decente de trai. Mai am multe de făcut, dar pentru ca proiectele mele să fie puse în practică, am nevoie de votul dumneavoatră, în data de 27 septembrie.
Votați Erdos Valentin-primar și echipa UDMR pentru Consiliul local!
Comandat de UDMR ORG. JUD. ARAD, editat de SC. Easy Studio SRL., Cod unic de identificare: 23200009
Trimite articolul
XMai pwla verde nu vezi ca esti expirat??? Lasa tineretu comunistu pwlii….
-
UN LUCRU E SIGUR. PARTIDUL PENTRU CARE TE AGIȚI TU WWWW, NU TREBUIE VOTAT.
-
Singurul OM care a facut ceva si pentru comuna Sintea Mare… restul, sunt aventurieri si bagabonti!