ADVERTORIAL. „România a fost grav afectată de secetă în această vară, iar fermierii au avut pierderi imense. În acest context se aștepta aprobarea de către Comisia Europeană a unui ajutor de stat în valoare de 75 de milioane de euro. Acum, Comisia Europeană a aprobat acest ajutor pentru compensarea fermierilor din România care au suferit pierderi ca urmare a secetei severe din anii 2021 și 2022. Ajutorul se adresează producătorilor de grâu, triticale, secară, orz, ovăz și rapiță și se va acorda sub forma unui sprijin direct nerambursabil. Suma va fi direct proporțională cu pierderile suferite și se va aloca fermierilor care au pierdut mai mult de 30% din recoltă. Întreaga schemă de finanțare se va derula până pe 31 decembrie 2022.
În mod clar fermierii români aveau nevoie de această finanțare, o adevărată gură de oxigen în contextul secetei severe care i-a afectat, dar și a creșterii costurilor de producție ca urmare a războiului din Ucraina”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.
Trimite articolul
XTupeu de politician nesimţit, după ruşinea de ieri acum vii cu “bombonica” să mai speli din amărăciunea oamenilor datorată în integralitate vouă trântorilor europarlamentari, parlamentari şi senatori deopotrivă ! De W.C. Iohanis nici nu mai vorbesc că el e deja plecat în vacanţă în Austria la schi ! Cândva, aveam o politică externă bună, şeful statului era plimbat cu caleaşca reginei Angliei, primeam pe şeful SUA, eram felicitaţi de atitudinea luată la invadarea Cehoslovaciei de către URSS, acum toată politica e un mare “zero”, toţi doar atât ştiu: să pună mâna pe ciolan şi-n rest pauză până la alegeri ! Ruşine Falcă, ruşine politicienilor români !
Multumim Ghita ca ne-ai bagat in spatiul Schengen
S-a vazut la vot cat valorezi tu si gasca ta de… Dispari….