La Glasspandoor am tânjit întotdeauna după performanță. Calitatea și performanța sunt două caracteristici pe care le oferim şi pe care suntem mândri să le susţinem atunci când le vedem la alții. Aceste două caracteristici i se potrivesc din plin şi prietenului nostru drag, Ruben Stoia, pe care îl susținem de fiecare dată când avem ocazia! Ruben este în lumea boxului de ani întregi și pentru noi, el este un model!
Ruben Stoia este un nume foarte cunoscut în lumea boxului arădean și nu numai. A boxat mulți ani pentru clubul Motorul-Silva Lazăr, a practicat și kick-box, a fost medaliat la mai multe concursuri naționale participând și la competiții continentale.
În prezent, face ceva deosebit: își pune la dispoziție timpul şi experienţa pentru a da mai departe noilor generații ceea ce a învățat el pe parcursul carierei sale deosebite! Unul dintre visurile sale arzătoare a fost acela de a avea propria lui sală de box, iar acest vis a fost împlinit, reușind să deschidă „Boxing Club Ruben Stoia” în anul 2017. Acum este mentorul, prietenul și antrenorul tinerilor boxeri din cadrul clubului său şi nu numai. Ruben Stoia: „Obiectivul meu este clar: performanța!”Pasiunea și devotamentul l-au dus în Lotul Național al României. În perioada 10-20 august, când a avut loc Campionatul European în Turcia, s-a întors acasă victorios împreună cu elevii săi, tinerii reuşind să obţină două medalii de bronz și una de argint. În același timp, a participat activ în pregătirea cadeților din Lotul Național din postura de antrenor.
Dincolo de reușitele deja menționate, Ruben Stoia este un om determinat, un antrenor devotat, un mentor de calitate, un om de bază. În lumea sportului, este cunoscut că fiind un bun promotor și organizator al evenimentelor sportive. “Boxing Club Ruben Stoia” a fost menționat în presă sub denumirea de “Fabrica de Boxeri”. Dincolo de tehnici sportive, Ruben Stoia își susține elevii încă de la vârste fragede, învățându-i că sportul înseamnă disciplină și competiție, iar un meci pierdut aduce motivație. Încurajările să participe la diverse evenimente și campionate sporesc încrederea elevilor și îi determină să aspire spre performanță. În același timp, calitatea și eficiența antrenamentelor le-au adus micuților din Boxing Club două centuri de campioni la Centura Transilvaniei, o competiție organizată la Sibiu luna aceasta. Îl susținem pe Ruben Stoia și îl sprijinim atât moral, cât și financiar prin sponsorizări. Când vedem pasiune și dorință, rezonăm cu aceste valori și ne implicăm! Sunt calități pe cale de dispariție, însă pentru noi Ruben Stoia reprezintă o figură de succes a boxului românesc! Împreună, încurajăm orice formă de sport pentru copii, tineri și oameni ajunși la maturitate. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea bătrâni pentru a ne descoperi pasiunile!
Citiți principiile noastre de moderare aici!