Foarte mulți clienți cumpărători realmente se sperie când primesc lista cu documentele imobilului, necesare accesării unui credit ipotecar și unii chiar renunță. Având avantajul colaborării cu mai multe bănci și birouri notariale și cunoscând demersurile și actele necesare accesării creditului, ne-am decis să venim gratuit în ajutorul clienților, chiar dacă nu cumpără imobilul prin intermediul companiei noastre.
Ce facem practic: ne vom ocupa de toate actele imobilului, extras CF, încheiere de intabulare, act de dobândire, cărți de identitate, certificat energetic, schiță imobil, declarație legea 10 (în funcție de bancă), opinie notarială, antecontract de vânzare-cumpărare. De asemenea ne vom ocupa și de evaluarea imobilului și vom asista cumpărătorul la semnarea actelor notariale (contract de vânzare și contract de ipotecă). În acest fel singurele drumuri pe care le va avea de făcut cumpărătorul, vor fi la bancă și la notar.
Golden Real Estate este prezentă de peste 5 ani pe piața imobiliară din Arad, timp în care am încheiat peste 300 de tranzacții prin credite bancare.
Cei care doresc să beneficieze de acest serviciu gratuit sunt încurajați să ne contacteze la numărul de telefon 0733 679 072.
Citiți principiile noastre de moderare aici!