Cel mai recent proiect câştigat îl reprezintă modernizarea drumurilor din nordul judeţului, un proiect numit de preşedintele Iustin Cionca „Reconstruim drumurile din nord”. Este vorba despre proiectul strategic al Consiliului Judeţean Arad pe actuala perioadă de finanţare din fonduri europene, derulat prin Agenţia de Dezvoltare Regională, şi care presupune asfaltarea a aprox. 70 km de drumuri:
Proiectul va rezolva modernizarea, mai exact, a 67,391 km de drum județean:
* 20 km din DJ 794, tronsonul Mișca-Apateu-Berechiu
* 14,429 km din DJ 709, tronsonul Șicula-Gurba-Cermei
* 6,972 km din DJ 793, tronsonul Șepreuș-Cermei
* 15,962 km din DJ 709, tronsonul Cermei-limită județ Bihor
* 10,028 km din DJ 793, tronsonul Cermei-Vasile Goldiş
Din fondurile Consiliului Judeţean au început deja lucrări şi la un al şaselea tronson, Seleuş-Şicula.
„Știți că ori de câte ori am avut posibilitatea, am aplicat pentru proiecte cu cofinanțare de 2%, pentru că sunt cele mai rentabile pentru Consiliul Județean. Este şi o formă de respect faţă de arădeni, pentru că aducem în judeţ mai mulţi bani europeni cu o contribuţie mai mică. Noi majoritatea proiectelor noastre le-am realizat cu finanţare europeană, ca banii colectaţi de la arădeni să îi putem folosi în alte proiecte, punctuale. Din punctul meu de vedere, asta înseamnă, cum spuneam, şi respect faţă de locuitorii judeţului, dar şi responsabilitate”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Consiliul Judeţean Arad are alte 17 astfel de proiecte, cofinanțate cu 2%:
-Modernizarea drumurilor Arad – Pîncota, Sânpetru German – limită judeţ Timiş, Pîncota-Seleuș, Nădlac – Peregu Mare, Dorobanți – Macea, Pecica – Turnu.
-Reabilitarea drumurilor județene Buteni – Pîncota și Nădab-Seleuș;
-Promovarea politicilor publice la nivelul județului Arad (strategia culturală și strategia energetică a județului);
-Implementarea, certificarea sistemului de management al calității conform standardului ISO 9001 la Consiliul Județean;
-Integritate prin transparenţă (un proiect anticorupție dedicat funcționarilor din Consiliul Județean);
-Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județului Arad;:
-Îmbunătățirea accesului populației din judetul Arad la servicii medicale de urgență;
-Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad;
-Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă, etapa a II-a;
-Conectarea comunităților la infrastructura TEN-T în zona de frontieră româno – maghiară;
–Renovarea Sălii Marii Uniri;
-Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență;
-Prevenirea şi monitorizarea bolilor infecţioase şi a infecţiilor intraspitaliceşti în Arad şi Mako – proiect premiat anul trecut de Adunarea Generală a Euroregiunii DKMT;
– Sprijin la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement / baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic si infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură
„Vedeți, e mult și să le citești, și să le asculți. În spatele fiecărui proiect este o muncă intensă, de la idee la implementare. Nu întâmplător suntem printre primii în țară la accesarea de fonduri europene la nivelul Consiliului Județean. Mulțumesc echipelor care lucrează pe proiectele noastre!”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!