„La preluarea mandatului, am sesizat faptul că Aradul are nevoie de o atracţie turistică vie, un loc unde arădenii, dar şi locuitorii din vestul ţării, să poată să îşi petreacă zilele de vară într-o atmosferă relaxantă! Am purtat discuţii cu primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan, care a avut inițiativa dezvoltării zonei lacului, şi am decis să facem echipă pentru a transforma Ghiorocul în staţiune de interes local. A fost un efort de aproape patru ani, şi iată că avem rezultatele aşteptate! Îmi amintesc că în anul 2017 consilierii județeni PSD susțineau că apa de la Ghioroc este otrăvită și s-au împotrivit investițiilor. Timpul a demonstrat că PSD a mințit și că noi am avut dreptate” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, candidat din partea Partidului Național Liberal pentru un nou mandat.
După două zile de vizite la fața locului, reprezentanții ministerului au acordat Ghiorocului punctajul maxim, 220 de puncte. Au spus că este cea mai bună stațiune de interes local pe care au avizat-o și că o vor da exemplu și la celelalte localități care au depus dosare pentru transformarea în stațiune.
Consiliul Județean Arad a alocat anual sume pentru investiții, începând cu 2017, peste 2 milioane de lei.
„Am muncit mult, am făcut eforturi financiare, dar și de promovare a acestei investiții. Aproximativ 130.000 de turiști au ajuns, în anul 2019, la Ghioroc și tendința este de creștere cu 15% în fiecare an! Adaug la asta și Festivalul de vară, organizat anual de Liga Studenților de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, care a adus la Ghioroc mii de studenți din întreaga țară. Asta ne determină să continuăm investițiile la Ghioroc, pentru că suntem pe un drum bun!” – a declarat Iustin Cionca.
Anul acesta, administrația PNL a Consiliul Județean a cofinanțat extinderea parcării cu încă 280 de locuri. De asemenea, pe plajă Ghioroc sunt amplasate alte 13 căsuțe tip camping de categoria 3 stele, care creează 51 de noi locuri de cazare.
Stațiunea Moneasa, lacul Ghioroc, zona Căsoaia/Tauț, Valea Mureșului – acestea sunt principalele direcții ale PNL Arad, în afara municipiului, pentru turismul arădean. Este o dorință de integrare a tuturor zonelor cu potențial într-o ofertă coerentă și atractivă. Chiar dacă începutul de an a fost compromis de pandemia Covid-19, iar turismul a fost blocat, investițiile în modernizarea drumurilor județene și realizarea unor obiective locale în Moneasa, Ghioroc și Căsoaia, au continuat.
Consiliul Județean, condus de echipa PNL, și-a asumat, ca angajament pentru turismul arădean, să investească în zonele cu potențial ale județului.
„În ultimii trei ani am dezvoltat tabăra de la Căsoaia, am creat condiții ca Ghiorocul să devină stațiune de interes local, am pus bazele turismului festivalier la Radna, iar la Moneasa am câștigat un proiect important de refacere a infrastructurii, am ajuns practic cu asfalt nou de la Arad la Moneasa, și dinspre Bârsa, și dinspre Buteni, și facem stațiunea mult mai accesibilă. Am lucrat pas cu pas, iar rezultatele sunt concrete și foarte vizibile, astăzi. În următorii patru ani, vom miza foarte mult pe turismul de week-end, iar marea provocare pentru următorul ciclu administrativ va fi să continuăm ceea ce am început, construind din fundație: ca Aradul să devină o destinație turistică!
În final, le mulțumesc tuturor celor care au muncit ca astăzi să deschidem sezonul estival la viitoarea stațiune de interes local Ghioroc, celor din Primăria Ghioroc, celor din Consiliul Județean Arad, agenților economici care au recunoscut potențialul zonei și, nu în ultimul rând, vizitatorilor care au dat un sens eforturilor noastre” – a declarat Iustin Cionca.
Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012
Trimite articolul
XHahaha, 13 căsuțe tip camping de categoria 3 stele… de fapt grajduri comunale tip CAP !!!
Atunci de ce nu și stațiunea ștrand Neptun arad că hoteluri avem dacă și ghioroc e stațiune hai că sunteți de tot râsul partidul lui falcuță
-
Chiar de tot râsul, mă mir de ce îi tot votează arădenii???? Fug de PSD, dar îi lasă pe ăștia să fure cât vor??
Mai lasa-ma cu Casoaia….. a-ti mai fost pe acolo?Pustietate curata.
Nimic nimic nimic nu gasesti acolo.Nu ai unde sa bei o cafea..,statuile mult discutate nici nu poti ajunge la ele de buruieni,pe drumul catre ele daca ai noroc sa treaca o masina pe langa tine te-o umplut de praf maxim(drum de praf sa facut),terenul de fotbal este praf,cel de tenis la fel(crescura ierburi pe el mai mari ca si caii cel pasc), etc etc….Exista o groapa acolo plina de gunoaie……care pe vremuri era strand etc..
S-a concesionat campingul la un dobitoc care nici macar nu e in stare sa-l intretina!!dar sa mai investeasca in el..
Asa ca donmule Cionca…..statiune….investitiii ha?
-
Noroc cu tinerii de la USR care au mai facut ,de vreo doua ori, curatenie prin zona !
un adevarat succes, felicitari primarului.
Felicitari, in Ghioroc chiar se vad schimbarile, babuinii sa se abtina
Dacă ăsta e pariu castigat,si dacă sunt stațiuni cătunele amintite, mereu în Ungaria sa vedeți ce e o stațiune. Și dacă va place pnl,votați chelnerul ! Băiete, una mica !!!
Statiunea Ghioroc😁dar strandul Neptun? Cum se rezuma 🤔cauza moarta?
Ce dracu de statiune…. o balta si 3cabane ….asta e statiune.
Penibili!