Cele două companii au făcut rocada de mai multe ori între pozițiile 1 și 2 de-a lungul anilor, dar chinezii au rămas la vârf din punct de vedere al volumului vânzărilor și al cotei de piață.
Link oferte Lenovo Legion Y520
Numele Lenovo este un acronim, pornind de la ”Le” (Legend) și ”Novo” (pseudo-latină pentru ”nou”), adică ”Noua Legendă”. Companie înființată în 1984, la Beijing, cu o investiție inițială de doar 25.000 de dolari și cu doar 10 ingineri, Lenovo a ajuns să facă concurență giganților Microsoft, Apple, Samsung și Google. Printre alte explicații, cum ar fi calitatea produselor sale, se numără însă și deciziile inspirate luate de-a lungul timpului.
Prima astfel de decizie a fost achiziționarea IBM. În 2005, Lenovo a cumpărat nici mai mult nici mai puțin decât IBM. După 2000, când laptopurile au început să amenințe dominația PC-urilor de tip desktop, iar standardul Wi-Fi devenea tot mai popular, permițând conexiuni la internet și în afara propriei locuințe, Lenovo avea două variante: să cumpere un brand deja consacrat pe piața laptopurilor sau să intre în joc plecând de la zero.
Chinezii au preferat să acceseze prima variantă și au achiziționat IBM cu 1,75 miliarde de dolari. Lenovo a preluat totodadtă brand-urile ThinkPad și ThinkCentre și a dezvoltat în continuare noi produse, destinate unui public tot mai divers de la an la an. Așa au apărut IdeaPad, Yoga și Helix, trei game foarte apreciate de laptopuri de la Lenovo. În timp, chinezii au intrat și pe nișa de gaming, cu gama Legion, care se bucură de un real succes în rândurile pasionaților de jocuri pe computer.
A doua soluție de geniu a chinezilor de la Lenovo, care voiau să replice modelul prin care au devenit lideri mondiali pe piața de calculatoare, a fost achiziția, în 2014, a brand-ului Motorola, unul deja consacrat în industria de telefoane mobile. Gigantul american producător de telefoane a avut dificultăți în a ține pasul cu concurența acerbă a Apple și a asiaticilor la trecerea spre segmentul smartphone. Primul cumpărător al Motorola a fost Google, în 2011. Google, care a plătit 12,5 miliarde de dolari pentru această achiziție, a păstrate brevetele și patentele celor de la Motorola și a pus brandul din nou la vânzare. Lenovo a cumpărat deci ce a mai rămas din Motorola cu 2,91 miliarde de dolari. A fost o soluție win-win. Lenovo era antrenat deja în vâltoarea pieței de smartphone-uri cu Android, dar nu cucerise încă piața vestică, așa cum și-ar fi dorit. Prin achiziția Motorola Mobility, Lenovo a ajuns să fie un producător global de smartphone-uri.
Link Lenovo Legion Y520 – pentru gaming și nu numai
Spre deosebire de metoda folosită la achiziționarea IBM, când laptopurile au fost rebrand-uite cu numele Lenovo, în cazul telefoanelor, Lenovo a mers pe mâna numelui deja consacrat al Motorola. Lenovo a continuat trendul unei experiențe cât mai pure Android, alegând să ofere clienților o interfață simplă și eficientă. Chiar dacă până acum nu a reușit să reproducă succesul din segmentul de laptopuri și PC-uri, chinezii nu abandonează lupta încă nici pe piața de telefoane mobile inteligente.
Revenind la calculatoare, însă, singurul segment în care încă nu a reușit să domine încă piața, este segmentul de laptopuri de gaming, unde Legion încearcă să recupereze distanța față de rivalii de la Alienware, ROG, Razer sau Predator. Avantajele Legion, însă, în lupta cu competiția, este prețul. Lenovo Legion a venit mai târziu „la luptă”, dar crede că design-ul său și prețurile mai mult decât competitive, să îi confere un avantaj în lupta cu rivalii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!