Vorbim cu toții despre schimbare, despre ce poate fi mai bine în orașul nostru, dar atunci când suntem îndemnați să fim parte din schimbarea pe care ne-o dorim, să muncim la un proiect în care credem, preferăm să facem un pas înapoi. Tocmai de aceea m-am implicat alături de prietenul meu Mihai Fifor în proiectul pe care el îl propune arădenilor și Aradului.
Ce contează pentru mine?
În mod clar contează calitatea omului alături de care vreau să fac parte dintr-un proiect. Mihai Fifor este prietenul meu, dar dincolo de asta Mihai este un om politic serios, implicat, un om onest, care se ține de cuvânt. Din perspectiva funcțiilor deținute, Mihai Fifor este un om care a avut curajul să își asume poziții importante în Stat și a făcut-o întotdeauna cu onoare.
Revenind la proiectul său actual, am decis să îi fiu alături pentru ceea ce încearcă el să promoveze în Arad, să schimbe Aradul și nu în cele din urmă cred și eu la fel ca alți mulți arădeni că este nevoie de schimbare vechii gărzi din Arad.
Aradul trebuie să devină un oraș mai deschis, un oraș în care noul să se vadă în evenimentele sociale și culturale, care acum sunt foarte puține. Un oraș în care majoritatea evenimentelor sunt festivaluri de cartier cu mâncare și băutură, nu poate fi un oraș care să promoveze cultura. Aradul trebuie să își deschidă orizonturile, să investească în cultură și în evenimente de calitate.
Din punct de vedere economic și al infrastructurii Aradul trebuie să profite de autostradă și de legătura directă pe care o are cu Europa. Investițiile strategice, dezvoltarea unui parc industrial sunt doar câteva dintre prioritățile pe care viitoarea administrație din Arad trebuie să le aibă pe agenda sa.
Și pentru că sunt medic și cunosc foarte bine realitățile sistemului medical românesc și arădean, am venit cu soluții concrete, proiecte pe care Mihai Fifor a înțeles să le susțină și să le includă în programul său pentru Arad. „Cartierul medicilor” este proiectul care va face ca Aradul să devină un centru medical de excepție.
Ce cred că trebuie făcut?
Pe lângă construirea unui spital nou pentru municipiul Arad, cel mai probabil în cartierul Subcetate, trebuie creată întreaga infrastructură și logistică pentru sectorul medical, astfel că zona viitorului spital să se transforme într-un cartier al medicilor, cu magazine și locuințe, facilități pentru cadrele medicale și desigur în cadrul spitalului să fie incluse toate laboratoarele specifice.
Dar Aradul nu are nevoie doar de un spital nou, cred în proiectele privind prevenția și de aceea am propus: oraganizarea și dotarea cabinetelor școlare, programe de screening, înființarea unui Centru Social de Asistență Stomatologică, dar și altele.
Toate aceste proiecte sunt proiecte în care m-am regăsit și care mă reprezintă. Politica făcută constructiv în interesul arădenilor este cea pe care o susțin, tocmai de aceea m-am implicat și sunt parte din echipa lui Mihai Fifor.
#tuturiciliviu #fiformihai #pslc #arad
Comandat de PSD Arad, executat de SC INFORM MEDIA PRESS SRL, cod mandatar 21200019
Trimite articolul
XSi bufonul asta de mascarici ce mai vrea si el ? Ciolanul va trebui sa fie mare de tot pentru atatia fomisti……..
Hahaha adică schimbare cu PSD alde pro rom… Bai bohotzule, la voi C roșie schimbarea consta în eliberarea criminalilor și violatorilor din pușcării…. M.. PSD, sa fie clar pentru toți aradenii noștri.
-
Mai informeaza-te nu lua de bune toate hashtagismele idioate, astia ingrijorati au pus presiune pentru a aparea legea aia si a fost elaborata pe baza jurisprudentei CEDO nu dedicata pt Dragnea cum v-au spalat propagandistii #Iohannisti pe creier https://www.euractiv.ro/extern/comitetul-de-ministri-al-consiliului-europei-preocupat-de-abrogarea-recursului-compensatoriu-16849 . Dragnea a intrat la parnaie inainte sa fie asta abrogata si nu il ajuta cu nimic dar suna bine ca propaganda pentru acefali. Realitatile nu au nimic cu politica interna si nici cu propaganda(atat rosie cat si galbena) dar pt asta trebuie sa te informezi din toate sursele nu cu ochelari de cal
-
TOT CE SPUI E GARGARA IEFTINA..CIUMA R IMEDIAT CUM A CASTIGAT ALEGERILE IN 2016 A INCEPUT CU OUG13 SI CU RECURSUL COMPENSATORIU ,CU AJUTORUL CARUIA AU IESIT MII DE INDIVIZI PERICULOSI DIN PUSCARII,TOT TIMPUL CAND MIZARABILII DE PESEDISTI AU FOST LA PUTERE INTERLOPII FACEAU LEGEA,NOI ARADENII NU AM UITAT CUM A FOST CAND POCAITUL ALA IMPUTIT DE DOREL POPA A FOST PRIMAR IN ARAD DIN PARTEA PESEDEULUI..POLITIA ERA MUCLES IN FATA INTERLOPILOR MANEVRATI DIN SPATE DE AFACERISTI GEN SIEGMETH..HAI MARSH.
-
Nu trebuie sa ”strigi” se vede de la o posta oricum ca esti un #rezistist oligofren dar agresiv si ori nu ai citit ori esti prea prost sa intelegi articolul ala… cred ca ambele. Cu M..e PSD sunt de acord cu restul nu am cum ca stiu sa citesc si nu am IQ din doua cifre ca tine.
-
Bai retardat politic ce esti,cand o mare majoritate voteaza impotriva idolilor tai comunisti ,tu tot crezi ca voi minoritatea sunteti aia mai destepti,esti mai prost ca noaptea..m..psd si m si tie.
-
Comunista o fi fost femela de mamifer biped care a procreat din greseala un avorton insipid ca tine dupa ce s-a imperecheat inconstient ci o haita de masculi cu rabie bai #rezistist debil.
-
-
-
Tu ce ai..păscut.?? Câ… ă indiană???
-
Minți cu nonșalanță. și, te-au mai surprins alții cum te dădeai cu fundul de pământ când ziceau de PSD. Dar tu nu și nu, nici usturoi n-ai mâncat și nici gura nu-ți miroase, dar de când ai venit tu, mirosul este omniprezent…
-
Eu am demonstrat ce am zis si am aratat ce e cu Bruxelles spre deosebire de voi care in lipsa de argumente veniti cu kkturi. Sau esti intr-atat de imbecil si indoctrinat sa nu intelegi ce scrie in articol ? Ma “dau cu fundul de pamant” ori de cate ori vad #rezististi trompete care repeta ca papagalii verzi si uscate auzite de la propagandisti dedicati indiferent despre ce. Ia spue tu o minciuna despre PNL sau USR sau cine vrei sa vezi cum ti-o trag ca spre deosebire de tine sunt bine informat nu activist ieftin. Unde-i minciuna decrepitule ? Cunosti pe unul Stoianov?
-
-
Si de ce nu face tanarul Liviu toate astea la Pitesti unde lucreza si traieste?!
-
Că acolo nimeni nu dă doi bani pe ideile lui
-
Dragnea
Va facut oamenii fiice de
Regina
-
-
Max cred ca t executa curand … keep in touch … invatati si voi cu tehnologia asta ca nu e chiar asa criptica precum va ascundeti … nebunaticilor … apropo sti joaca cu cornetu?
da’ ce treaba are el cu Aradul? avem destule nonvalori venite aici din toate partile, in frunte cu fiforelu’ … eject!
-
Corect.. Blind Guardian.
Ne meritam soarta , frustrati si rautaciosi
Atunci cand esti impotent te ascunzi in spatele unor comenturi ordinare … aveti puterea sa va luptati pt orasul nostru , scapati de micisme , meritam mult
Numa’ după meclă îți dai sama că-i .. “pretin” cu vifor . Cum ii zâsa.. cine să asamănă sa adună !
PeSeDe rbedeii !!!
Na,că după olteni ,ajunseră si miticii să facă politichie la Arad! La ei acasa sunt vai de mama lor ,dar aici sunt buni! Din ce am vazut pe pagina lui,e bucureștean care a studiat la marea universitate V.Goldiș!