Potrivit reprezentanţilor universităţii arădene, hotărârea de decernare a titlului a fost luată având în vedere că Mirco Maschio este o personalitate remarcabilă a mediului de business la nivel național și internațional.
„La baza acestei hotărâri a Senatului Universității noastre stă, fără îndoială, excepționala activitate în domeniul economic, respectiv în producția de utilaje agricole, dar și recunoașterea internațională a activității sale deosebite, precum și relația fructuoasă și de durată pe care acesta o are cu universitatea noastră. Numele său este legat de grupul de firme Maschio Gaspardo, dar și de România în general și de județul Arad în special. Mirco Maschio este italian dar își dezvoltă afacerea și aici, la Arad, mai precis la Chișineu-Criș unde funcționează compania Maschio Gaspardo, lider pe piața autohtonă a utilajelor agricole”, susţine prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG.
De asemenea, în cadrul Galei Elitelor Arădene, cel mai important eveniment de recunoaștere a valorilor locale, Mirco Maschio a primit premiul „FRANCISC VON NEUMAN” – pentru promovarea imaginii Aradului.
Gala Elitelor Arădene este un eveniment organizat de Consiliul pentru Elitele arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Marea Lojă Națională din România, la inițiativa asociațiilor: Fraternitas 37, Concordia 271, Preparandia 345, Milan Tabacovici, Aurel Ardelean Academica, SF 6020, Casa cu Lacăt, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad şi Centrul Cultural Județean Arad.
Mirco Maschio deţine din 2015 funcția de președinte al Maschio Gaspardo SpA, societatea operațională a Grupului Maschio Gaspardo, cu responsabilități în domeniul vânzărilor și al marketingului, fiind de asemenea vicepreşedinte al Maschio Holding. A venit la Arad în 2003, când împreună cu tatăl său Egidio, s-a ocupat de înființarea fabricii de la Chișineu-Criș, pe care a dezvoltat-o de la zero, acesta fiind primul său proiect de care s-a ocupat personal. Din 2007 este Cavaler al Confederației Cavalerilor Cruciați şi Ambasador Emerit pentru România al Confederației Cavalerilor Cruciați, în 2012 a fost declarat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Antreprenorul Anului în România, iar anul trecut a primit distincţia Palma d’Or di Assisi pentru Cultura Păcii, din partea Observatorulului pentru Monitorizarea Păcii și Securității Teritoriale, devenind de asemenea Cavaler şi Ambasador pentru Pace, iar din acest an este reprezentant al Camerei de Comerț Americane la Padova.
MASCHIO GASPARDO este un grup internaţional, lider în producţia de utilaje agricole pentru prelucrarea terenului, semănat, fertilizat, protecţia culturilor, întreţinerea spaţiilor verzi, recoltare şi prelucrarea fânului.
Fondată în 1964 de Egidio Maschio, compania este condusă acum de fiii acestuia, Mirco și Andrea, împreună cu o organizație managerială.
Fabrica de la Chisineu-Criş, şi-a început activitatea în 2003, pe un teren viran. Pe parcursul celor 20 ani de activitate în România, Maschio Gaspardo şi-a dezvoltat în mod constant afacerea, ajungând în momentul de faţă să deţină o hală cu o suprafaţă de 26.000 m², unde muncesc 500 de angajati. Anul trecut, pe porţile fabricii au ieşit nu mai puţin de 5.500 de utilaje agricole.
Trimite articolul
XMa intreb ce fel de ceecetari avansate in orice domeniu a facut nenea asta, in afara de a detine multi bani, nu prea cred ca a facut cercetari, masterate, doctorate, alte merite deosebite.
Da no, daca are bani tre pupat in dos si facut dottore.
Sa mai spunem si despre salariile de mizerie ale muncitorilor , unde vesnic este un dute -vino , dupa ce vad pe ce bani muncesc saracii .
Neavand prea multe variante disponibile , unii accepta si stau .
nea Nicu și Lenuța idem.
Ce caută acolo cioncu, sper că nu vă gândiți să- l faceți–horroris pauza– și pe oligofrenul de glad varga ?
Faceți voi firma si angajați voi muncitori ,sunteți doar buni de critica .Voi ce ați făcut pt România ?.
Eu cred ca ,dacă tot iubiți așa comunismul mai puteți sa mergeți in Rusia ,Coreea de nord ,Cuba
-
Puișor, habar nu ai ce inseamna comunismul dar mai ales cine a condus cu adevărat RSR, asa că MUCLES MUCEO.